Jur! Jur! Jur!: Studenţii străini de la medicină au depus jurământul lui Hipocrate

Embed:

Au jurat să facă tot ce le stă în puteri ca să salveze vieţi, doar că peste hotarele ţării. Cei aproape 300 de absolvenți internaționali ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova au depus jurământul lui Hippocrate, în limba engleză. Rudele și prietenii au venit din toate colțurile lumii pentru a-i susține pe proaspeții specialiști. 

Potrivit administrației universității, cei mai mulți absolvenți sunt din Israel, urmată de Turcia, Finlanda și SUA. Slava Alexandrov toată copilăria sa a petrecut-o în Israel, dar s-a născut în Moldova, din această cauză a ales să-și facă studiile aici. Tânărul spune că încă în adolescență a decis să devină medic. Acum, după șase ani lungi de studii și nopți nedormite, el spune că a respirat ușor. 

"Acești ani au trecut foarte repede, dar dacă să-mi amintesc momentul când am venit aici, atunci îmi pare că foarte mult timp a trecut. Au fost și momente frumoase, și momente mai grele, dar dacă să luăm la general, atunci pot spune că sunt mulțumit", a spus absolventul Facultății de Medicină generală, Slava Alexandrov.

Părinții, iubita, dar și alte rude au venit din Israel, pentru a-i fi alături într-un moment atât de important.

"La ziua de azi, el are câteva propuneri din mai multe spitale din Israel. Ei deja discută între ei, ca să vadă unde el să lucreze. Desigur că suntem mândri de el", a spus tatăl lui Slava Alexandrov.

Și acest absolvent este venit din Israel. Tânărul spune că din copilărie a visat să îmbrace halatul alb, iar în Moldova a venit deoarece l-a îndrumat un verișor, care la fel și-a făcut studiile la Universitatea de Medicină de la noi. Proaspătul absolvent spune că planifică să se întoarcă acasă, unde își va continua studiile de rezidențiat.

"La început era greu să te obișnuiești cu limba de aici, dar ca atare totul a trecut bine. În Moldova e bine de învățat, de asta și am ales aici", a spus absolventul.

Potrivit administrației universității în ultima perioadă se observă o creștere a numărului studenților străini, drept motiv fiind recunoașterea diplomelor la nivel internațional, dar și calitatea studiilor oferite. Mai mult, prorectorul Mihail Gavriliuc speră că după ce instituția a primit acreditarea Consiliului Dentar din California, numărul studenților internaționali va crește considerabil.

"Procesul educațional este unul la nivel internațional apreciat, ceea ce ne permite să creștem și mai mult calitatea proceselor instituționale oferite și cetățenilor noștri, și celor străini", a spus prorectorul studenților internaționali, Mihail Gavriliuc.

Cât priveşte taxele de studii, acestea diferă de taxele pentru studenții din țara noastră. Pentru un an de studii, tinerii străini trebuie să scoată din buzunare între 4100 și 4600 de euro. Iar cei care vor să-și facă studiile la Facultatea de Stomatologie trebuie să achite o taxă suplimentară de 550 de euro, pentru materiale și echipament.