JUNIORI ÎN GOANĂ DUPĂ MEDALII. Peste 250 de sportivi şi-au demonstrat abilităţile la Moldovan Youth Challenge

Peste 250 de sportivi şi-au demonstrat abilităţile la cea de-a doua ediţie a turneului internaţional Moldovan Youth Challenge, desfăşurat la Stadionul ”Dinamo” din Chişinău.

Participanţi din Bulgaria, Armenia, Georgia, Ucraina, România şi Republica Moldova, cu vârsta de până la 18 ani, au luptat pentru medalii în competițiile ce s-au desfășurat în douăzeci și două de probe.

"E prima competiție la care particip în acest sezon. Ne-am pregătit şi am alergat destul de bine. Vreau să ajung la Festivalul Olimpic de la Baku şi la Cupa Europei", a spus Iana Garaeva, sportivă Republica Moldova.

"Sunt foarte bucuros să ajung din nou în Moldova. E o atmosferă bună, o competiţie bună. E un stadion superb, cu pistă bună", a zis Alexandr Marutian, sportiv Georgia.

Moldoveanca Ana Bulat, a cărei tată este originar din Statele Unite, a participat la concursul de sărituri în înălţime deşi era accidentată.

"Astăzi am obţinut un rezultat departe de cel dorit. Voi continua să muncesc", a zis Ana Bulat, sportivă Republica Moldova. 

"Avem condiţii foarte bune nu doar pentru antrenamente, ci şi pentru desfăşurarea campionatelor. Sperăm că va influenţa pozitiv dezvoltarea sportului nostru şi a celui din Europa", a declarat Anatol Balan, preşedinte Federaţia de Atletism din Republica Moldova.

Cei mai buni sportivi de la turneu vor fi selectaţi în loturile naţionale pentru participarea la Festivalul Olimpic de vară al Tineretului European, competiție de mare anvergură, ce va avea loc la Baku între 21 şi 27 iulie.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu