Judecătorii au luat o decizie în privinţa deputatului Reghina Apostolova

Embed:

(UPDATE 17:05) Deputaţii din fracţiunea Partidului "ŞOR" au contestat la Curtea Constituţională hotărârile prin care a fost ridicată imunitatea Marinei Tauber şi a Reghinei Apostolova. Vadim Fotescu, Igor Himici şi Denis Ulanov cer magistraţilor ca sesizarea să fie examinată în regim de urgenţă.

Între timp, Judecătoria Chișinău cu sediul în sectorul Ciocana a decis ca Reghina Apostolova să fie eliberată de sub pază, dar se va afla sub control judiciar timp de 30 de zile.

Înainte de pronunţarea deciziei, mai mulți susținători ai Partidului Șor au protestat în faţa instanţei.

(UPDATE 12:34) Deputatul Partidului Șor, Reghina Apostolova, a depus o cerere pentru ca demersul să fie examinat fără ea.

(12:00) Protest în fața judecătoriei Chișinău. Mai mulți susținători ai Partidului Șor au venit să ceară eliberarea Reghinei Apostolova. Deputata va fi adusă în fața magistraților și urmează să decidă dacă o va plasa în arest.

"O susţinem pe Reghina Apostolova. Sper că îşi va continua activitatea în Orhei, şi să muncească aici, în partid. Cred că totul va fi bine."

"Susţin oamenii care au nevoie de susţinerea mea. Eu cred că au făcut şi fac foarte multe lucruri bune."

"Am venit să cerem dreptate pentru femeile reţinute. Cred că vom reuşi. Vrem ca legea să fie respectată și să fie eliberate. "

"Cred că ea este nevinovată. Este o răfuială politică. "

PUBLIKA.MD amintește că Procurorii au cerut 30 de zile de arest pentru Marina Tauber și Reghina Apostolova. 

Cei doi deputați din partea Partidului "Şor", sunt cercetați penal pentru că ar fi fost implicaţi în frauda bancară. Imunitatea le-a fost ridicată cu voturile a 56 de deputaţi, la solicitarea procurorului general interimar, Dumitru Robu.

Lasă un comentariu