JUDECĂTORI REVOLTAŢI. Un grup de magistraţi cer demisia membrilor CSM

Embed:

Cutremur în justiţia moldovenească. 87 de magistraţi cer să fie demişi "in corpore" membrii Consiliului Superior al Magistraturii, instituţie autonomă care administrează sistemul judecătoresc şi solicită convocarea Adunării Generale Extraordinare a Judecătorilor.

Ei au semnat o cerere în acest sens, pe care au înregistrat-o la Secretariatul CSM. Documentul a fost publicat iniţial pe portalul Bizlaw.md, iar veridicitatea acestuia a fost confirmată televiziunii noastre de surse din cadrul CSM, care au solicitat să le fie păstrat anonimatul.

În cererea celor 87 de judecători se menționează că se impune de urgenţă un proces de restartare şi purificare a organelor de autoadministrare a sistemului judecătoresc şi e necesar ca acest proces să fie declanşat din proprie iniţiativă. Potrivit unei liste publicate în presă, cei mai mulţi semnatari ai cererii trimisă Consiliului Superior al Magistraturii sunt judecători ai Curţii de Apel Bălţi şi ai instanţelor din Capitală.

Deocamdată nimeni dintre membrii CSM contactaţi de noi nu au vrut să ne confirme oficial dacă documentul respectiv a fost recepţionat.

Preşedintele interimar al CSM, Dorel Musteaţă, ne-a comunicat la telefon că este în concediu şi nu ne poate oferi un comentariu la acest subiect. El a menţionat că a aflat din presă despre cererea depusă la secretariatul CSM.

Şi fostul preşedinte al instituţiei, Victor Micu, care acum este membru al Consiliului Superior al Magistraturii, spune că a aflat din presă, dar se abţine de la comentarii. Nici şefa serviciului de presă al instituţiei, Valeria Plămădeală, nu a putut să ne ofere informaţii, invocând că se află în concediu.

Dar surse din cadrul CSM ne-au comunicat că cererea urmează să fie examinată la următoarea şedinţă a Consiliului, care ar urma să aibă loc marţi, 17 septembrie.

Potrivit legislaţiei, Adunarea Generală Extraordinară a Judecătorilor poate fi convocată în cazuri excepționale, la inițiativa CSM sau a cel puțin 50 de magistraţi şi urmează să aibă loc în cel mult 10 zile lucrătoare din data înregistrării solicitării.

Procedura de destituire a membrilor CSM are loc prin vot secret, iar pentru ca Adunarea să fie una deliberativă e necesar ca la întrunire să vină cel puţin două treimi din numărul total de judecători din ţară. În prezent, mandatul unui membru CSM are o durată de patru ani.

loading...

Lasă un comentariu