José Mourinho a intrat pe deplin în rolul de antrenor al lui Tottenham Hostpur şi a făcut primele declaraţii

Embed:
José Mourinho deja a intrat pe deplin în rolul de antrenor al lui Tottenham Hostpur. Portughezul a condus câteva antrenamente ale grupării engleze şi a făcut și primele declaraţii.

"The Special One", care a semnat un contract valabil până în 2023, nu promite marea cu sarea, ci doar că va lucra cu pasiune. Potrivit lui Mourinho, Tottenham Hotspur trebuie să avanseze treptat în clasament. După 12 etape disputate echipa este pe locul 14 în Premier League.

"Trebuie să jucăm fiecare meci în parte. Ne dorim doar să câştigăm următoarea partidă și trebuie să continuăm în acest mod până la sfârşit. Vom vedea pe ce loc ne aflăm abia la finalul sezonului, însă sunt convins că merităm mult mai mult decât ceea ce avem acum", a menţionat José Mourinho.

Lusitanul a rămas impresionat de condiţiile de pregătire a jucătorilor pe care le oferă clubul.

"Terenurile de antrenament pot fi comparate doar cu cele de fotbal american. Este imposibil să le compar cu terenurile de pregătire ale cluburilor la care am lucrat până acum", a declarat Mourinho.

Mourinho va debuta pe banca lui Tottenham Hotspur pe 23 noiembrie, în partida de pe teren propriu cu o altă grupare londoneză, West Ham United.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu