Joia Mare la Ierusalim: Patriarhul ortodox a oficiat liturghia

Embed:

Patriarhul ortodox al Ierusalimului a oficiat azi liturghia din Joia Mare a Săptămânii Patimilor, urmată de ceremonia "spălării picioarelor". Acest ritual aminteşte de Cina cea de Taină, înaintea căreia Isus Hristos a spălat picioarele celor 12 apostoli.

Serviciul divin din Joia Mare are loc în biserica zidită deasupra peşterii de piatră, în care a fost închis Isus Hristos, cu picioarele şi mâinile legate, înainte de a fi judecat.

La slujba Sfintelor Patimi, care are loc anual în această biserică, participă sute de clerici, dar şi mii de pelerini veniţi din toate colţurile lumii.

Cei prezenţi pornesc apoi pe drumul pe care Isus Hristos a purtat crucea, oprindu-se la fiecare din cele paisprezece popasuri pentru a se citi din Evanghelie. În Joia Mare se săvârşeşte slujba Deniei celor 12 Evanghelii, care evidenţiază momentele dramatice legate de Patimile şi Jertfa lui Hristos. Denia recapitulează în conştiinţa credincioşilor istoria mântuirii, începând cu Cina cea de Taină, prinderea lui Isus, condamnarea, judecarea, batjocorirea, răstignirea şi moartea, încheind cu punerea în mormânt.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu