Johnson a suferit înfrângere în Parlament. Moţiunea care blochează un Brexit fără acord, aprobată

Embed:

Înfrângere usturătoare pentru premierul britanic Boris Johnson. Membrii Camerei Comunelor de la Londra au aprobat o moțiune ce permite opoziției să stabilească agenda parlamentului britanic, un prim pas pentru blocarea planului lui Johnson de a scoate Regatul Unit din UE fără un acord.

În replică, premierul a anunțat că Partidul Conservator, pe care îl conduce, va depune o moțiune pentru declanşarea alegerilor anticipate în octombrie.

”328 au votat în favoarea moțiunii, în timp ce împotriva ei s-au pronunţat 301. Astfel, moţiunea a trecut.”

Opoziția va încerca astăzi să adopte o lege care l-ar obliga pe Johnson să ceară Uniunii Europene să amâne Brexit-ul până în 31 ianuarie 2020. Însă, premierul britanic, care a pierdut și majoritatea parlamentară, după ce câţiva deputați conservatori au demisionat din partid și au trecut de partea opoziției, ar prefera alegerile anticipate.

”Nu vreau alegeri anticipate, dar dacă deputații vor vota mâine pentru a opri negocierile și pentru a cere o nouă întârziere inutilă a Brexitului, care se poate întinde ani întregi, un scrutin ar fi singura soluție și vă pot confirma că partidul meu a formulat deja o moțiune pentru declanșarea anticipatelor”, a spus BORIS JOHNSON premierul Marii Britanii.

Liderul opoziției laburiste, Jeremy Corbyn, l-a criticat pe Boris Johnson pentru retorica folosită și i-a adus aminte că nu mai are mandat moral și nici majoritate pentru a decide soarta Marii Britanii.

”Condamn retorica folosită de premier când a vorbit despre moțiunea noastră ca de un act de capitulare în fața UE. Sper că se va gândi asupra celor spuse de el. Nu capitulăm în fața Europei pentru că nu suntem în război cu ea. Europenii sunt partenerii noștri”, a spus JEREMY CORBYN, liderul opoziției laburiste.

Corbyn a notat că părăsirea Uniunii Europene fără un acord ar fi o tragedie pentru țară, care s-ar putea confrunta cu un deficit de alimente, medicamente și cu haos la granițele sale. Pe toată durata votului, în faţa Parlamentului de la Londra s-au adunat mii de oameni, oponenți ai Brexitului. Rezultatele au fost întâmpinate cu urale de manifestanți.

Dacă moțiunea lui Johnson va fi adoptată de Parlamentul britanic, atunci vor fi declanşate alegerile anticipate, care ar putea amâna ieşirea Marii Britanii din UE, preconizată până în 31 octombrie.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu