Jocul cu focul la bloc. Își extind ilegal locuinţele, în cazul unui incendiu de proporţii vor sări pe geamurile apartamentelor

Embed:

Din dorinţa de a se pricopsi cu mai mult spaţiu de locuit, unii proprietari de apartamente din Capitală uită, iar alţii pur şi simplu ignoră normele de apărare în caz de incendiu.

Gestul lor pune în pericol viaţa locatarilor. Acest lucru este bine ştiu de gestionarii Fondului locativ, care nu iau măsuri pentru a asigura buna funcţionare a sistemelor antiincendiu în toate blocurile din oraş.

Cum stau lucrurile la acest capitol aflaţi dintr-un reportaj realizat de colegii de la Moldova Tară de Minune.

Acest bloc de pe strada Suceviţa din Capitală, care cândva a fost un cămin de locuit, a avut amenajate trei case de scări.

În prezent, accesul în clădire se face doar pe o singură intrare, ceea ce ar face imposibilă evacuarea locatarilor în cazul unui incendiu de proporţii.

"La faţa locului s-a depistat că locul destinat pentru scările de evacuare în caz de incendiu este blocat total. Este construit un apartament.", a comunicat inspectorul superior, DSE Chişinău, Sergiu Josan.

Şi acest bărbat, împreună cu vecinul lui, şi-a extins ilegal locuinţele.

" - În caz de incendiu pe unde vă veţi evacua?

- De unde să ştiu?"

În aceste condiţii singura cale de salvare în cazul unui incendiu de proporţii este...

"- Prin geamurile apartamentelor."

Culmea este că unii locatari ai blocului nu vor avea nici această şansă.

"- Dar ce e aici? - Iată m-a astupat vecinul. "

Peretele care a apărut acum şapte ani chiar în geamul Ecaterinei Burleanu este creaţia vecinului ei.

"Şi acum ce este acolo? - Are cameră. - Dar cândva era geamul care ieşea în curte."

"La locatarii le-a apărut gustul de a lărgi spaţiul locativ. Au obţinut şi documentele de privatizare. La actele de privatizare din câte cunosc au dat acordul aceaişi pompieri. Acum la moment tot pompierii cer să deblocăm.", a declarat inginerul şef, ÎM Gestionare a fondului locativ, Petru Berdos.

O situaţie similară este şi într-un alt bloc de le bulevardul Moscovei, unde sistemul de evacuare a fumului nu mai este funcţional de ani buni.

"Nu funcţionează de mulţi ani, practic după anii 90 nu a mai funcţiuonat niciodată.", a decarat şeful secţiei, DSE, sectorul Râşcani, Mircea Răcilă.

Potrivit pompierilor, asemenea blocuri fac parte dintr-o aşa numită listă neagră, în care sunt incluse în jur de patru mii de blocuri din Capitală.

Responsabilii de la Situaţii Excepţionale susţin că toţi gestionarii blocurilor cu probleme au fost avertizaţi despre răspunderea pe care o poartă pentru ignorarea problemelor, însă de la un an la altul, situaţia rămâne neschimbată.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu