JO 2018. Doi patinatori canadieni, nevoiţi să-şi schimbe programul din cauza mişcărilor prea "îndrăzneţe" şi "sugestive" (VIDEO)

Perechea Canadei la patinaj artistic, din cadrul Jocurilor Olimpice de Iarnă 2018, este nevoită să îşi schimbe programul artistic, din cauză că acesta ar fi prea sugestiv, potrivit Independent.

O pereche de patinatori care luptă pentru medalia de aur de la Jocurile Olimpice de Iarnă din Pyeongchang este nevoită să îşi schimbe programul artistic, după ce a fost considerat prea "sugestiv" şi "îndrăzneţ" pentru audienţele globale, scrie Mediafax.ro.



Astfel, perechea canadiană formată din Scott Moir şi Tessa Virtue a hotărât să-şi modifice o schemă din timpul programului lor. Este vorba despre o ridicare în care Virtue sare pe umerii colegului ei şi îi cuprinde capul cu picioarele, în timp ce îşi strânge mâinile în jurul gâtului.

Mişcarea de dans va fi acum puţin modificată, astfel încât perechea să nu mai ajungă în poziţia respectivă, aşa cum au făcut tot sezonul.

Potrivit Star Toronto, "presa canadiană a fost răutăcioasă cu privire la mişcările fotografiate îndeaproape."

"Ceea ce s-a întâmplat în realitate a fost că, atunci când am încetinit imaginea şi ne-am uitat la video, am realizat că nu este o mişcare atât de frumoasă din punct de vedere estetic", a declarat Moir pentru Star Toronto. "Aşadar, am vrut să o schimbăm, să o facem mai bine."

"Ne-a plăcut faptul că a fost ceva diferit", a explicat Virtue, cu privire la ridicarea buclucaşă.

"Şi asta a fost grozav pentru începutul sezonului. Dar pentru viziunea generală a programului, sperăm că această nouă poziţie se va potrivi puţin mai bine."

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu