Jizdan: ACUM nu apelează la PDM pentru a discuta despre posibile alianțe. Lupta se dă între PSRM şi ACUM

Membrii Blocului ACUM nu apelează la PDM pentru a discuta despre posibile alianțe contra socialiștilor. Lupta se duce între ACUM și PSRM. Declaraţiile au fost făcute de democratul Alexandru Jizdan în cadrul unei emisiuni la N4.

"Acest război nu e al nostru. Lupta se dă între PSRM şi ACUM. Aceşti oameni şi-au creat o alianţă, ei şi-au jurat credinţă. Să se clarificei ei între relaţiile lor. PDM are agenda sa, noi ne vom strădui ca în anul 2020 să avem o agendă plină, să fim omniprezenţi pe arena politică, iar ce se întâmplă între PSRM şi Blocul ACUM este o altă istorie. Avem direcţia proeuropeană şi vom încerca să umplem această agendă. Ce ţine de Blocul ACUM şi cu PSRM noi vom fi foarte atenţi pentru a nu fi atraşi în disputele lor", a precizat Jizdan. 

Democratul a mai declarat că PSRM şi ACUM sunt abia la început de război: "Abia vin problemele şi peste unii şi peste alţii".

 

 

 

 

loading...

Lasă un comentariu