Japonia repornește un reactor nuclear oprit de cinci ani

Japonia ar urma să repornească vineri reactorul nuclear al unității nr. 3 de la Ikata, în sud-vestul țării, oprit în urmă cu mai bine de cinci ani, a anunțat compania Shikoku Electric Power într-un comunicat preluat de AFP, scrie Agerpres.

Generarea de electricitate ar trebui să înceapă luni, iar exploatarea comercială în septembrie.

Până acum, în Japonia funcționau doar două reactoare, Sendai 1 și 2, tot în sud-vest, din totalul de 42 rămase din 54 după accidentul de la Fukushima, din martie 2011.

Ecologiștii se opun redeschiderii oricăror instalații nucleare și au reușit să obțină o sentință judecătorească pentru oprirea unităților Takahama 3 și 4, repornite la începutul anului.

Guvernul condus de premierul Shinzo Abe insistă pentru relansarea sectorului energetic nuclear din motive în primul rând economice.

Manifestațiile de amploare împotriva acestei politici nu mai sunt de actualitate, dar majoritatea populației este în continuare împotriva redeschiderii reactoarelor.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu