Jamaicanul Usain Bolt s-a despărţit de echipa australiană Central Coast Mariners

Jamaicanul Usain Bolt nu va fi fotbalist profesionist la Central Coast Mariners, clubul australian punând capăt vineri perioadei de testare a fostului "rege" al sprintului mondial, scrie agerpres.ro.

Multiplul campion olimpic se antrena, începând din luna august, alături de micul club cu sediul la Gosford, în apropiere de Sydney, în speranţa că îi va convinge pe responsabilii lui Mariners să-i ofere un contract profesionist.

"Central Coast Mariners şi reprezentantul lui Usain Bolt, Ricky Simms, pot să vă anunţe că astăzi s-a încheiat, cu efect imediat, perioada de testare cu durată nedeterminată a lui Usain Bolt la Mariners", precizează clubul australian într-un comunicat.

După teste nereuşite în Germania, Africa de Sud şi Norvegia, jamaicanul nu a părut niciun moment mai aproape de a-şi îndeplini visul din copilărie.

Purtând numărul 95 pe spate, cu referire la recordul său mondial la 100 m (9sec.58/100), Bol a reuşit să înscrie o "dublă" la primul său meci ca titular, pe 12 august, într-un amical.

Însă dubiile legate de viitorul său ca fotbalist profesionist au apărut luna trecută, când cei de la Mariners şi-au exprimat rezervele în legătură cu posibilitatea finalizării negocierilor unui eventual contract cu celebrul sprinter.

Suma propusă de club a fost mult inferioară celei solicitate de jamaican. Conform ziarului Sydney Daily Telegraph, oferta lui Mariners ar fi fost în jur de 150.000 dolari australieni (mai puţin de 100.000 euro), departe de cele 3 milioane de dolari australieni (circa 1,8 milioane euro), vehiculate iniţial de anturajul fostului atlet.

Mariners a indicat, totodată, că au fost purtate "discuţii cu parteneri externi pentru găsirea unei soluţii comerciale care să convină ambelor părţi'', însă s-a ajuns la concluzia că "nu se va putea ajunge la un acord satisfăcător într-un termen convenabil".

"Fulgerul" Usain Bolt, care s-a retras anul trecut din atletism, a ţinut să mulţumească clubului Mariners pentru că i-a permis să-şi încerce şansa.

"Vreau să le mulţumesc proprietarilor clubului Central Coast Mariners, conducerii, angajaţilor, jucătorilor şi suporterilor pentru că m-au primit atât de bine. Mult succes echipei pentru sezonul care vine", a declarat starul jamaican.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu