Jaf într-un magazin de telefoane din Drochia. Hoții au furat bunuri în valoare de 150 de mii de lei

Magazinul "Orange" din s. Pelenia, r-ul Drochia, specializat în comercializarea telefoanelor mobile, a fost devastat de hoţi. 

Aceștia au furat, în doar câteva secunde, telefoane mobile de lux, accesorii, cartele de reîncarcare şi au dispărut fără urmă. 

"Jaful s-a  întâmplat noaptea trecută la ora 03:00. Infractorii au pătruns în interior deteriorând ușa de la intrare", spune ofițerul de presă al IP Drochia, Lilia Harea.

La faţa locului a ajuns un echipaj de reacţionare operativă a Poliţiei, iar ulterior şi ofiţerii din grupa de documentare. 

Experţii au cules amprentele depistate pentru obţinerea de probe utile anchetei. Potrivit informaţiilor preliminare, valoarea bunurilor sustrase de hoți se estimează la 150 de mii lei.

Acum, oamenii legii efectuează cercetări pentru identificarea suspecților, precum şi a eventualilor complici la comiterea furtului. Totodată, anchetatorii urmează să stabilească dauna pricinuită proprietarului magazinului, pentru a recupera prejudiciul.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu