Iurie Chirinciuc A FOST CONDAMNAT la un an şi patru luni de închisoare CU SUSPENDARE

Embed:

Fostul ministru al Transporturilor, Iurie Chirinciuc, a fost condamnat la un an şi patru luni de închisoare cu suspendare. De asemenea, fostul demnitar va trebui să plătească o amendă în mărime de 35 de mii de lei. În acelaşi dosar au fost judecaţi şi doi agenţi economici. Unul dintre ei s-a ales cu amendă, iar altul a primit un an de închisoare cu suspendare. 

Procurorii au cerut pentru fostul demnitar trei ani de închisoare cu suspendare, însă instanţa i-a acordat un termen mai scurt.

"Aferent faptului dat, voi examina, mă voi uita multilateral şi voi decide asupra contestării în ordine de apel a sentinţei."

La şedinţa de judecată nu au fost prezenţi fostul ministru şi avocatul acestuia, dar au venit cei doi agenţi economici.

Iurie Chirinciuc a fost reținut la sfârșitul lunii aprilie, fiind acuzat de corupție și trafic de influență. Potrivit CNA, Chirinciuc ar fi exercitat presiuni asupra unei companii care a câștigat licitațiile finanțate de Banca Europeană de Investiții pentru reparația unui drum, să cedeze 50 la sută din lucrări unor firme afiliate lui. La sfârșitul lunii iunie, fostul ministru al Transporturilor a încheiat cu procurorul un acord de recunoaştere a vinovăţiei în schimbul unei pedepse mai blânde.

Fostul demnitar și-a recunoscut vina, fapt pentru care dosarul a fost examinat în regim simplificat.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu