Iulia Skripal a respins ajutorul consular din partea Rusiei

Iulia Skripal a respins o propunere de ajutor consular din partea Rusiei, după otrăvirea sa cu un agent neurotoxic la începutul lunii martie în Anglia, împreună cu tatăl său, Serghei Skripal, fost agent dublu rus, scrie agerpres.ro.

''Noi i-am transmis Iuliei propunerea de ajutor consular din partea Ambasadei ruse'' la Londra, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului într-un comunicat. ''Ea este liberă să decidă dacă doreşte să-l accepte sau nu. Până în prezent, înţelegem că nu l-a acceptat'', a precizat el.

La sfârşitul lui martie, Londra anunţa că examinează o cerere a Rusiei de a obţine acces consular la Iulia Skripal (33 de ani), subliniind că respectă dorinţa femeii, în prezent în convalescenţă.

Spitalul din Salisbury (sud-vestul Angliei), unde Iulia Skripal a fost internată de la otrăvirea sa, pe 4 martie, împreună cu tatăl său, a anunţat că ea a părăsit instituţia medicală.

Tatăl ei, în vârstă de 66 de ani, a făcut de asemenea mari progrese, potrivit aceleiaşi surse, dar el se reface ''mai lent'' şi este în continuare spitalizat.

Iulia a venit din Rusia pentru a-şi vizita tatăl, care trăieşte în Salisbury, după ce a făcut obiectul unui schimb de deţinuţi între Moscova, Londra şi Washington în 2010, în timp ce executa o pedeapsă de 13 ani de închisoare în Rusia pentru că a colaborat cu serviciile britanice.

Londra impută responsabilitatea atacului Rusiei, care dezminte categoric şi a cerut acces consular la cei doi membri ai familiei Skripal.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu