Îţi vine să râzi! MOTIVUL INCREDIBIL pentru care un tânăr din Leova a furat o maşină

A răpit o maşină pentru a merge la discotecă. Este isprava unui tânăr de 19 ani, care a fost reținut pe urme fierbinți de polițiștii din Leova.

Potrivit oamenilor legii, un bărbat din satul Coporani, raionul Leova a sunat la Poliție anunțând că i-a fost răpită mașina, parcată în curtea casei. Imediat, polițiștii au întreprins toate acțiunile pentru a depista automobilul, dar și pe cel care a săvârșit infracțiunea.

Astfel, în mai puțin de o oră, autovehiculul furat a fost găsit în orașul Iargara, pe marginea drumului. Ulterior, a fost găsit şi făptaşul. Acesta s-a dovedit a fi un consătean de-al victimei.

Audiat de polițiști, tânărul și-a recunoscut vina, menționând că a răpit mașina pentru a pleca la discotecă în satul vecin, dar ghinion, s-a finisat combustibilul și a înnoptat în mașină până dimineața, când s-a pornit pe jos pre casă, dar a fost prins de polițiști. 

Atât tânărul, cât și mijlocul de transport au ajuns la Inspectoratul de Poliție Leova, unde urmează să fie stabilite toate circumstanțele cazului și a se lua măsurile legale, autovehiculul urmând a fi restituit proprietarului.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu