"Îţi scot ochii!" Echipa Publika, AMENINŢATĂ de vânzători care comercializează ILEGAL ghiocei la marginea pădurilor

Embed:

Albi, frumos mirositori, dar pe cale de dispariţie, ghioceii continuă să fie vânduţi ilegal la marginea pădurilor. În raionul Orhei, comercianţii ambulanţi pot fi văzuţi zilnic cum propun şoferilor bucheţele de flori la preţul de 30 de lei.

Echipa Publika a încercat să afle de unde sunt strânși ghioceii, dar s-a ales ales cu ameninţări din partea vânzătorilor: "- Du-te că îţi scot ochii acuş. - Staţi un pic, ce atacaţi ? - Da ce mă filmează acesta. - De ce vindeţi flori, ştiţi că sunt interzise şi de ce atacaţi persoana? - Îţi scot ochii acuş".

O femeie vine zilnic pe drumul Orhei-Chişinău să vândă flori pentru a face bani de mâncare: "Pot să stau aici până diseară până vând două buchete. Azi încă nu am vândut niciun buchet. - Da ştiţi că nu se permite comercializarea? - Dar ce să mâncăm?"

Reprezentanţii Inspectoratului Ecologic din Orhei spun că au vorbit şi cu poliţia pentru a instala indicatoare rutiere prin care să fie interzisă oprirea în acea regiune, astfel încât şoferii care trec să nu aibă posibilitatea să cumpere flori. Deocamdată, pentru a stopa vânzarea ilegală a ghioceilor sunt organizate razii.

"Aceste persoane care comercializează nu prezintă actele de identificare. Noi efectuăm raiduri, la plecarea noastră ei îndată apar. Efectul raidurilor noastre uneori nu sunt cu succes", a precizat Ştefan Mihalaş, şeful Inspecţiei Ecologice Orhei.

Şi în Capitală sunt vândute buchete şi compoziţii din ghiocei. Vânzătorii spun însă că acestea sunt crescute în seră. Persoanele care comercializează florilor incluse în Cartea Roşie riscă amenzi de la 1.500 până la 3.000 de lei.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu