Italianul Matteo Politi, care s-a dat drept chirurg şi a păcălit sistemul medical din România, NEAGĂ CĂ ESTE MEDIC FALS

Embed:

Italianul Matteo Politi, care s-a dat drept chirurg şi a convins câteva spitale din România să-l angajeze, deşi avea doar opt clase absolvite, a venit cu o reacţie în urma celor apărute în presă despre el. În cadrul unei emisiuni televizate el a negat că este un medic fals, dar şi acuzaţiile care i se aduc. Acesta a menţionat că toate actele care confirmă că avea dreptul să opereze pacienţi i le-a prezentat deja avocatei sale, fără însă a da numele apărătoarei.

Şi chirurgul plastician Adina Alberts, cea care a sesizat Colegiul Medicilor din Bucureşti şi poliţia privind comportamentul suspect al aşa-zisului chirurg, a oferit un interviu. Ea îi oferise în chirie un cabinet în clinica ei.

"Mi-am dat seama, mă rog, avea o personalitate puțin ciudată. Am văzut câteva mici intervenții făcute de el, mă refer din astea injectabile și atunci mi-am dat seama că nu prea are maniera unui chirurg", a declarat Adina Alberts, medic estetician din România.

Doctoriţa a contactat Colegiul Medicilor chiar după primele suspiciuni, însă a doua zi a afost informată că Matteo Politi nu figurează nu a primit niciun aviz din partea instituţiei. Ea a făcut o plângere la poliţie, iar la scurt timp a fost iniţiată o anchetă. Pretinsul medic nu a mai apărut la cabinet ulterior.

Epopeea aşa-zisului chirurg italian a fost dezvăluită de publicaţia Libertatea.

Potrivit investigaţiei, bărbatul a minţit că a absolvit o prestigioasă universitate din SUA. În Italia, el a fost condamnat la închisoare un an şi jumătate pentru că a furat identitatea unui reputat cardiolog. În România a ajuns în 2018 şi a activat în cadrul mai multor clinici private de lux, deşi nu a avea avizul Colegiului de Medici, ci doar a Direcţiei Sănătăţii Publice.

În legătură cu acest caz, ministrul român al Sănătăţii, Sorina Pintea a acuzat clinicile că i-au permis să lucreze ilegal.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu