Italia: Un al treilea deces din cauza coronavirusului

O femeie în vârstă, care suferea de cancer şi care a fost depistată cu noul coronavirus, a murit în Italia, au anunţat duminică autorităţile din Lombardia, ceea ce ridică la trei numărul de decese în Italia, ţara cea mai afectată de epidemie din Europa, relatează agerpres.ro.

Este vorba despre "o femeie în vârstă care a fost spitalizată la Crema (în apropiere de Cremona, în Lombardia - n.r.) de mai multe zile şi ale cărei teste au arătat că a contactat coronavirusul", a explicat într-o conferinţă de presă, la Milano, adjunctul regional pentru sănătate, Giulio Gallera.

El a precizat că femeia a fost internată "la oncologie într-o stare gravă".

Într-o conferinţă de presă separată, şeful Protecţiei civile Angelo Borrelli, a anunţat că Italia, ţara cea mai afectată din Europa, are în prezent 149 de cazuri confirmate, fără a le pune socoteală pe cele trei persoane decedate, dintre care "110 contaminate în Lambardia, 21 în Veneto, 9 în Emilia-Romagna şi două în regiunea Lazio", în aceste două cazuri virusul fiind contactat în afara Italiei.

"Treizeci şi cinci sunt spitalizaţi cu simptome, 25 la terapie intensivă, 19 la izolare şi 27 în curs de control", a precizat el.

Decesele în legătură cu noul coronavirus sunt toate ale unor persoane în vârstă, care sufereau de alte patologii.

Primul caz mortal din Italia a fost cel al unui zidar la pensie în vârstă de 78 de ani de la Vo'Euganeo, în Veneto, care a murit pe 21 februarie.

Al doilea deces a fost al unei femei de 77 de ani, găsită moartă în locuinţa ei pe 22 februarie, la Casalpusterlengo, în apropiere de Codogno. Un test postmortem a depistat prezenţa virusului.
loading...

Lasă un comentariu