ISTORII REALE. Fertilizarea in vitro în Moldova - o procedură costisitoare şi fără prea multe şanse de succes

Embed:

Patru milioane de copii concepuţi prin fertilizare in vitro s-au născut în lume în ultimii 30 de ani. Oficial, în Moldova există acum peste 100 de mii de cupluri cu probleme de sterilitate, dar care vor să fie părinţi. În alte ţări europene, statul finanţează serviciile de fertilizare in vitro. În Moldova, o singură încercare de acest fel costă cel puţin 2.500 de euro. Adică salariul mediu pe un an de muncă. Suma este prea mare pentru multe dintre familiile care îşi doresc şi nu pot să aibă copii.

Acum şase ani, doar 50.000 de cupluri din ţara noastră erau diagnosticate cu infertilitate. Cifra s-a dublat din diverse cauze, printre care stresul, modul de viaţă nesănătos, dar chiar şi decizia de a concepe un copil după vârsta de 30 de ani. Singura şansă a acestor oameni este să apeleze la clinicile private.

"Infertilitatea în cupluri este un fenomen destul de răspândit, care afectează circa 20% din cupluri. Influenţează fumatul, alcoolul, expunerea la situaţii nocive, chiar şi consumul de alimente nesănătoase, ca şi consecinţă a exploziei de la Cernobâl", precizează directorul unei clinici private, Veaceslav Moşin.

Este şi cazul soţilor Angela şi Viorel Ţurcanu, care au aflat acum trei ani că nu vor putea avea copii decât prin fertilizarea in vitro.

"Am trecut prin nenumărate tratamente, fertilizare in vitro – două încercări şi am renunţat. Încercările fără succes ne-au costat 5.000 de euro, pentru că nu atât procedura este scumpă, cât medicamentele", a relatat Angela Ţurcanu.

"Dorinţa era mare – am dorit să avem copiii noştri biologici. Soţia mea a suferit foarte mult, erau şi nopţi nedormite, diferite situaţii au fost", a adăugat Viorel Ţurcanu.

Când şi-au pierdut speranţa, au decis să adopte o fetiţă şi un băieţel. De altfel, rata de reuşită a inseminării artificiale este între 25-30 la sută, în funcţie de cauzele infertilităţii. Iar numărul de încercări pentru a obţine un embrion viabil este o loterie. Fiecare procedură costă timp, bani şi tratamente.

"În general, în Centrul nostru de sănătate reproductivă avem în jurul a 22.000 de cupluri, care se adresează cu probleme de sănătate. Circa 1.000 de femei ar avea nevoie anual de procedura de invitrofertilizare", a menţionat Ala Spinei, medic ginecolog Centrul Sănătatea Reproducerii şi Genetică Medicală.

Ecaterina Guidea a apelat şi ea la metoda "copilului în eprubetă", cum mai e numită metoda. Acum e fericită, fiindcă a avut noroc şi este însărcinată. "Când am venit să iau rezultatele, fetele de la laborator au spus că rezultatele sunt pozitive. Eu am rămas jumătate de oră la recepţie, cu foaia în mână, mă uitam la foaie şi fetele de la recepţie mi-au spus să mă liniştesc. Nu ştiam ce să fac de bucurie, să râd, să plâng, nu pot să exprim în cuvinte. Soţul meu s-a apucat de plâns", a povestit femeia.

Ecaterina ştie că a avut noroc, fiindcă procedura a reuşit după a doua încercare. Dar acestea nu au fost singurele.

"Am făcut o tentativă în alta clinică şi nu am reuşit. Şapte ani am trăit cu speranţa", a precizat aceasta.

Anatolii şi Olga Piltec au deja un băieţel de cinci anişori, care a venit pe lume prin metoda reproducerii asistate. Ei sunt din Ucraina, însă prima fertilizare in vitro au făcut-o aici, la Chişinău.

"Trăirile sunt de nedescris. În sfârşit, a apărut o speranţă. Doar pentru asta merită să trăieşti! Am ajuns cu greu la asta, zece ani... şi ne-a reuşit", a relatat Anatolii Piltec.

Au revenit la clinica din capitala Moldovei, pentru o nouă încercare.

"Vrem al doilea copil şi, iată, am venit. Mai bine o fetiţă. Fiul îşi doreşte o surioară", a spus Olga Piltec.

Oricât de mult şi-ar dori şi alţii asemenea bucurie, nu şi-o pot permite. Pentru bugetul unui om cu salariul mediu, respectiv 200 de euro, cheltuielile sunt foarte mari.

"Estimativ, o procedură de fertilizare in vitro ajunge la 2.500 de euro", a comunicat directorul unei clinici private, Veaceslav Moşin.

Deocamdată, acest serviciu este prestat doar de clinicile private. La stat abia se pun bazele unei instituţii cu profil similar. Va fi un pas, desigur. Nu ştim cât de mare.

"Noi am iniţiat un proiect penTru care anul acesta avem undă verde, credem că va trece cu succes, pentru înzestrarea secţiei de fertilizare in vitro în incinta Centrului de reproducere şi genetică umană. Aceasta va fi un centru cu statut de stat. Preconizăm ca această programă deja să înceapă să funcţioneze la începutul anului viitor", a declarat directorul Centrului Mamei şi al Copilului, Ştefan Gaţcan.

Dacă socoteala de acasă se va potrivi cu cea de la târg, atunci pe banii europeni, primiţi prin intermediul unui proiect, la anul ar putea funcţiona şi la Chişinău o clinică de stat. Legea privind sănătatea reproducerii şi normele conexe prevăd ca statul să-şi asume cheltuielile pentru o singură procedură de fertilizare in vitro. Finanţarea se va face în baza poliţei medicale şi numai dacă solicitanţii au un venit lunar mai mic de 50% din salariul mediu în sfera de activitate a asiguratului.

Legea încă nu se poate aplica, fiindcă îi lipsesc normele metodologice. În schimb, se ştie suma estimativă care se va cheltui pe fiecare caz.

"Costul mediu al unui caz de fertilizare in vitro va fi de circa 6 mii de lei şi compania, în limita mijloacelor financiare disponibile, va achita instituţiilor care se ocupă de cazurile respective", a explicat şeful adjunct al Direcţiei contractare şi relaţii cu prestatorii CNAM, Doina-Maria Rotaru.

Cu siguranţă, banii sunt puţini. O procedură de fertilizare in vitro este realizată în trei etape. Prima presupune stimularea ovulaţiei şi este cea mai costisitoare. Preţul medicamentelor necesare variază de la 18 la 36 de mii de lei. Apoi urmează puncţia şi fertilizarea in vitro în condiţii de laborator. Această etapă costă între şase şi opt mii de lei. După care se ajunge la transferarea ovocitului fecundat în cavitatea uterină, procedură care costă peste zece mii de lei.

Pe scurt, legea care ar trebui să ajute cuplurile infertile nu face decât să le ofere un deget, în loc de-o mână de ajutor. Asta pentru că statul e pregătit să finanţeze doar cea mai ieftină procedură din tot procesul.

"Centrul de asigurare ar trebui să acorde atât cât va fi folosit pentru o procedură, în mediu această sumă constituie nu mai puţin de la 40 – 50 de mii. Sub nicio formă suma aceasta nu poate fi mai mică de 40 de mii de lei", a punctat directorul Centrului Mamei şi al Copilului.

Ştefan Gaţcan este şi preşedintele unei comisii pe lângă Ministerul Sănătăţii privind problemele fertilizării in vitro. El spune că pentru susţinerea ultimei etape, care costă zece mii de lei, responsabilii din domeniu vor încerca să caute şi alte surse de finanţare. Dar statul nu poate plăti nici prima etapă, cea de stimulare a ovulaţiei.

Este greu de finanţat, deoarece foarte multe femei fac această procedură acasă, deci, li se dau preparatele şi atunci noi nu avem garanţie pentru un preparat foarte costisitor, care costă până la 18, 36 de mii de lei, nu toţi oamenii sunt cinstiţi, corecţi", a explicat Gaţcan.

Legea ar trebui să fie operaţională la sfârşitul acestei luni, când probabil vor începe şi înscrierile pe liste ale solicitanţilor.

"Nu au fost adresări. Populaţia nu s-a adresat la companie", a spus şeful adjunct al Direcţiei contractare şi relaţii cu prestatorii CNAM.

Luînd în consideraţie numărul populaţiei, ar trebui să avem de 10 - 15 ori mai multe fertilizări in vitro decât în prezent", a estimat directorul unei clinici private, Veaceslav Moşin.

Dacă în Moldova cuplurile ar putea primi de la stat 6.000 mii de lei pentru fertilizarea in vitro, în România şi Marea Britanie suma e în jur de 1.200-1.500 de euro pentru o singură procedură. În Bulgaria sunt asigurate trei încercări, în Ungaria - cinci, iar în Belgia - şase. Cel mai bine la acest capitol stă Israelul. Statul acordă bani pentru un număr nelimitat de proceduri, până la conceperea primilor doi copii.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu