Istoria ursului Teddy din Capitală. Cine îi este prieten și ce însemnătate are această jucărie

După ce a fost părăsit aproape 30 de ani în scara unui bloc din Capitală a fost adoptat de către Oxana Gorbuli. Este vorba despre un urs-jucărie, un urs de aproape 70 de ani care, după ce a fost adoptat a devenit vedetă. 

Istoria ursului Teddy a început într-o casă veche din Chișinău. A fost abandonat de către stăpânii săi, care au plecat din țară cu vreo 30 de ani în urmă.

O perioadă lungă de timp acest urs a devenit mascota blocului de locuit. Câteva generaţii de copii s-au tot jucat cu el pe scară, iar locuitorii îi spuneau bună dimineaţa şi noapte bună ca a unui membru din familie. Dar iată că timpul şi-a lăsat amprenta pe el şi o dată ce s-a învechit a fost aruncat afară. Astfel ursul și-a ales singur următorul stăpân, mai bine zis stăpâna, scrie prime.md.

Noul lui bârlog e acum la salonul Oxanei. A fost curățat și îngrijit și acum e pregătit să mai facă istorie.

Pe timpuri era un lux să ai așa o jucărie. Costa o avere, iar astăzi, fiindcă este considerat o piesă anticariat nu şi-a pierdut din valoare. Vă convingeţi de asta pe magazinele online.

Ursul a fost și model într-o ședință foto alături de Oxana. Ambii au făcut un frumos tandem cu iz retro. Descrierea pozei a făcut istoria ursului virală.

Ursul nu este întâmplător în viața Oxanei. Are o dragoste aparte față de aceste jucării. A făcut urși hand made încă pe când a trăit în Franța. Fiecare dintre cei trei copii își are propriul ursuleț de pluș, iar acum și în salonul ei mai trăiește un membru.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu