Istoria muzicii de club în Moldova. Nu vei crede cine dintre artişti a fost printre primii DJ

Embed:

Dacă ieri, vedetele zilei au fost femeile, atunci pe 9 martie este marcată Ziua Internaţională a DJ-ilor. În Republica Moldova, industria muzicii de club s-a dezvoltat la sfârşitul anilor '90, iar unul din primii DJ din ţară a fost Mihai Budurin, în prezent membru al formaţiei Catharsis.

Mihai Budurin a devenit DJ acum 20 de ani, la îndemnul soţiei sale. "Eram eu odată acasă, la căminul Institutului de Arte, şi cântam ceva, îngânam ceva acolo, lucram la nişte piese cu chitara. Angela, soţia mea, îmi zice: Mihai, este un domn aici, caută un DJ. Tu nu te-ai descurca? Erau vreo trei magnetofoane pentru casete, vreo trei cu CD şi vreo trei alături erau cu casete video şi pupitru de mixare ", a relatat Mihai.

Membrul formaţiei Catharsis recunoaşte că în creaţia sa ulterioară a fost marcat de ritmurile tehno.

"Atât de tare mi-a intrat în acea muzică şi acele ritmuri, că noi am început să atribuim muzicii folk pe care o facem ceea ce auzeam", a precizat artistul.

DJ-ingul este o muncă artistică, ce revendică un simţ muzical şi al ritmului, dar şi capacitate de a comunica cu publicul. Animatorii folosesc diverse genuri de muzică, cum ar fi house, deep house, electro, tehno, trance sau dubstep. Din 2002, ziua de 9 martie a fost oficial declarată Ziua Internaţională a DJ-ilor.

Un DJ moldovean a reuşit, în acest an, performanţa de a se clasa în TOP 100 al DJ-ilor din întreaga lume. Andrei Raţă, cunoscut ca şi Andrei Rayel, este promovat de liderul clasamentului, Armin van Buuren.

În ultimii ani, DJ cu renume, precum Tiesto sau David Guetta, au susţinut concerte în ţara noastră, la care au asistat mii de moldoveni.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu