Israelul a atacat 12 baze militare siriene şi iraniene din Siria

Armata israeliană a atacat 12 baze militare siriene şi iraniene din Siria în cadrul unei ofensive descrise de israelieni ca fiind "un atac la scară largă" şi care a venit ca urmare a unui schimb de tiruri după ce o dronă iraniană s-a infiltrat în spaţiul aerian al Israelului, scrie The Times of Israel, scrie Digi24.ro.

„Avioanele israeliene de luptă au atacat Sistemul de Apărare Sirian şi alte baze iraniene din Siria. Douăsprezece ţinte, inclusiv trei baterii militare siriene şi patru baze militare ale Iranului din Siria au fost atacate”, se arată într-un comunicat al Israelului.

Purtătorul de cuvânt al armatei, locotenentul-colonel Jonathan Conricus, a declarat că în timpul atacului, 15-20 rachete anti-aeriene siriene au fost lansate asupra avioanelor israeliene, fără să le lovească.

Televiziunea de stat siriană a comunicat că forţele militare aeriene au răspuns unor raiduri israeliene.

Rachetele au declanşat alarme care au putut fi auzite în nordul Israelului.

„Sirienii şi iranienii se joacă cu focul”, a spus Conricus. „Suntem dispuşi să facem pe oricine ne atacă să plătească scump”, a adăugat el. De asemenea, Conricus a adăugat că „nu este în interesul nostru ca situaţia să escaladeze”.

Noile raiduri israeliene au venit la câteva ore distanţă faţă de alt raid în zona centrală a Siriei.

Ciocnirile au început după ce o dronă iraniană s-a infiltrat în spaţiul aerian israelian şi a fost doborâtă de forţele aeriene israeliene. Armata israeliană a răspuns prin atacuri asupra unor locaţii iraniene din Siria, inclusiv locul de lansare al dronei, baza militară Tiyas în apropiere de Palmyra.

Conricus a declarat că armata avea informaţii privind misiunea dronei, dar nu a intrat în detalii, spunând doar că ştiau că era într-o misiune militară.

Armata israeliană a comunicat că unul dintre piloţii săi a fost rănit grav după ce a fost nevoit să se catapulteze din avionul său F-16 care s-a prăbuşit ulterior în nordul Israelului.

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, generalul de brigadă Ronen Manelis a declarat că Israelul consideră Iranul responsabil pentru incident.

„Avem de-a face cu un atac serios al Iranului asupra teritoriului israelian. Iranul duce regiunea într-o aventură despre care nu ştie cum se va termina. Cine este responsabil pentru acest incident va plăti preţul”, a spus Manelis.

Tensiunile au crescut recent în zona graniţei din Nord, iar Israelul a avertizat în repetate rânduri că Iranul construieşte facilităţi pentru fabricarea de arme în Liban şi doreşte să îşi întărească prezenţa din apropierea graniţei Israelului cu Siria.

Prim-ministrul israelian Netanyahu a declarat că dacă Iranul continuă să se instaleze în Siria, atunci Israelul îi va opri.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu