Îşi îneacă amarul în pahar. Specialiştii explică de ce tot mai multe moldovence suferă de alcoolism

Embed:

Tot mai multe femei din ţara noastră suferă de alcoolism. Datele Ministerului Sănătăţii arată că anul trecut, numărul acestora a crescut cu aproape 20 la sută, faţă de 2015. Peste 600 de cazuri noi au fost luate la evidenţa medicilor. 

Potrivit datelor, în sudul şi nordul Moldovei, au fost înregistrate anul trecut 164 şi, respectiv, 102 femei care au căzut în patima alcoolului. Cele mai multe dintre acestea sunt din raioanele Drochia, Sângerei şi Leova.

În Găgăuzia, 33 de paciente au ajuns la medic, după ce au consumat în mod regulat cantităţi mari de tărie. Majoritatea dintre ele fiind din Comrat.

Astfel, peste 7 mii de femei din ţara noastră sunt dependente de băuturi spirtoase. Cifrele arată că, în total, 45,7 mii de moldoveni suferă de alcoolism şi psihoze alcoolice.

Numai în centrul ţării au fost înregistraţi aproape 15 mii. Cei mai mulţi sunt în raioanele Anenii Noi, Orhei, Hânceşti şi Ialoveni. În zona de nord a ţării, sunt aproximativ 11.000 de alcoolici, iar în sud - peste şapte mii.

În Găgăuzia au fost înregistrate peste două mii de cazuri.

Medicii au luat la evidenţă peste 3200 de bărbaţi şi femei care consumă prea mult alcool.

Tatiana Novac din Chişinău are 62 de ani şi a ajuns la Dispensarul Narcologic pentru a 15-a oară. Chiar dacă este tratată de alcoolism, femeia nu îşi recunoaşte slăbiciunea.

"- Consideraţi că aveţi probleme cu alcoolul? - Nu, categoric. Dacă vreau consum cu măsură, dacă nu am chef pot şi să nu beau deloc", a spus Tatiana Novac. 

Femeia recunoaşte că tăria o ajută să scape de stres.

"Nu sunt deloc agresivă. Mă simt minunat, zâmbesc, pot şi să cânt", a spus pacienta. 

Medicii spun că pacienta suferă cronic de alcoolism.

"Întrebuinţa băuturi alcoolice slabe timp de 6-8 ani, apoi a trecut la băuturi alcoolice mai tari. Soţul a decedat, copii nu are. Are anozognozie de mai mulţi ani", a spus psihiatrul-narcolog, Igor Zarobot. 

Unele paciente care suferă de patima alcoolului, ajung să consume până la şase litri de bere pe zi.

Psihologii spun că femeile mai greu scapă de acest viciu.

"În mare parte sunt cauzele stresul, stările psiho-emoţionale, conflictele în familie. Se tratează mai greu, deoarece femeile se ataşează faţă de alcool la nivel psiho-emoţional şi afectiv mult mai profund decât bărbaţii", a declarat psihologul Victor Iancovschi. 

Medicii spun că cei mai mulţi pacienţi recurg la tratament, doar după ce alcoolismul provoacă alte maladii.

"Duc la stări de obezitate deosebit de grav, de asemenea foarte frecvent acţionează asupra sistemului cardiac şi acţionează asupra inimii în special", a spus psihiatrul-narcolog, Eudochia Paciu. 

Potrivit specialiştilor, în ultimii ani, berea este consumată în exces din cauza promovării acesteia ca o băutură slab alcoolică.

Anual, în jur de 60 de femei se adresează la specialişti pentru tratament. Neoficial, însă,numărul lor este de zece ori mai mare.

Tratamentul medicamentos pentru un pacient bolnav de alcoolism durează patru săptămâni, iar cel psihologic - un an.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu