Ironia sorţii! A scris o carte despre bogăţie, dar nu are bani să plătească serviciile hotelului

Embed:

Scandal la un hotel din Chişinău. Autorul cărţii "Şi tu poţi să fii bogat”, Ion Varaniţă, nu are bani să plătească serviciile hotelului unde a stat, împreună cu iubita lui, timp de cinci zile. S-au acumulat datorii de 11 mii de lei, iar administratorilor nu le-a rămas altceva decât să cheme poliția.

Ion Varaniţă și iubita lui au stat într-un hotel de patru stele din Capitală. Când a venit timpul să plătească pentru serviciile oferite, autorul cărții motivaționale a strâns din umeri. Varaniţă susţine că trebuia să primească bani de la un partener de afaceri, însă tranzacţia nu a mai avut loc.

"Noi întotdeauna avem bani, dar uneori trebuie să aştepţi 2-3 zile până vin anumite transferuri din alte ţări. Nu e vorba de o sumă mare, e o sumă mică. Eu cred că în general nu era cazul să ajungă până la asta, dar o să facem lucrurile cum se fac din punct de vedere al legislaţiei", spune autorul cărţii.

Angajaţii hotelului nu l-au crezut pe cuvânt.

"Promitea că va plăti. Spunea că va avea bani astăzi-mâine. Afirma că cineva trebuie să-i aducă bani şi va plăti. Zicea că va sta aici încă 10 zile sau chiar mai mult. El vorbeşte foarte mult şi frumos", a spus managerul hotelului, Oxana Moroz.

Pe numele lui Varaniţă a fost întocmit un proces-verbal.

"S-a întocmit proces-verbal conform articolului 106, Cod contravențional. Sancţiunea prevede 2-3 mii amendă, până la 150 de unităţi", a spus poliţistul Ion Gribineţ.

Hotelul îşi poate recupera banii doar prin judecată.

Varaniţă promite că-și va onora obligațiunile, însă nu știe când se va întâmpla asta.

"Posibil când o să decide instanţa. Doar Dumnezeu ştie. Depinde de multe factori", susţine autorul cărţii "Şi tu poţi să fii bogat”

Ion Varaniţă are 32 de ani şi este trainer de dezvoltare. El a locuit o perioadă peste hotare, iar după ce s-a întors în Moldova a scris cartea prin care îi învață pe cititorii săi cum să facă bani.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu