Iranul respinge orice responsabilitate şi avertizează că răspunsul la orice atac nu va fi limitat la sursa sa

Răspunsul Iranului la orice atac militar nu va fi ''limitat la sursa sa'', a indicat Teheranul într-o notă oficială către Washington, a transmis miercuri agenţia semi-oficială de presă ISNA, scrie agerpres.ro.

''Într-o notă oficială adresată Statelor Unite prin intermediul ambasadei Elveţiei, Iranul a reiterat că nu se află în spatele atacurilor lansate împotriva instalaţiilor petroliere din Arabia Saudită şi a avertizat că orice acţiune a Americii împotriva Iranului va primi o reacţie imediată'', notează ISNA.

Potrivit media de stat iraniene, preşedintele iranian Hassan Rouhani şi-ar putea anula participarea la Adunarea Generală a ONU de luna aceasta dacă Statele Unite nu reuşesc să elibereze vizele pentru el şi ministrul de externe în următoarele câteva ore.

''Vizitele ar putea fi anulate dacă vizele lor nu sunt emise în următoarele ore'', a anunţat miercuri agenţia IRNA.

Preşedintele Donald Trump a declarat luni că Iranul pare să se afle în spatele atacului împotriva Arabiei Saudite, dar că doreşte să evite un conflict şi aşteaptă să afle "cu certitudine" cine este autorul, notează AFP.

Atacul asupra instalaţiilor petroliere saudite de la sfârşitul săptămânii, revendicat de rebelii yemeniţi houthi care sunt susţinuţi de Teheran, a redus în mod semnificativ aprovizionarea mondială cu ţiţei şi a trezit temerea unei escaladări militare între SUA şi Iran.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu