Iranul a încercat, fără succes, să lanseze în orbita Pământului un satelit

Iranul a încercat să lanseze, duminică, un satelit propriu, însă acest nu a ajuns în orbita Pământului. Botezat "Zafar-1", a fost primul satelit produs de Iran și iniţial, era programat să fie lansat pe pacursul săptămânii lucrătoare trecute, el trecând cu brio toate testele la care a fost supus.

"A fost lansat cu succes şi ne-am atins cea mai mare parte a obiectivelor, însă satelitul 'Zafar' nu a ajuns în orbită, aşa cum fusese planificat", a precizat un oficial iranian la televizor.

Prima misiune a satelitului, în situaţia în care ar fi ajuns în orbită, era să transmită către Pământ o imagine a comandantului Qasem Soleimani, ucis de Statele Unite în luna ianuarie. De altfel, principala misiune a satelitului era să transmită imagini.

Potrivit părţii iraniene, în perioada imediat următoare ar mai fi planificate alte două lansări de sateliţi. Iar până în martie 2021, Agenţia Spaţială Iraniană (ASI) intenţionează să mai construiască alţi cinci sateliţi.

Nu în ultimul rând, Iranul intenţionează să trimită şi oameni în spaţiu "alături de o ţară avansată", fără să specifice şi care (deşi se poate presupune că este vorba de Rusia sau China).

Eşecul de duminică nu este primul de acest gen pentru Iran, în 2019, Teheranul având alte trei lansări ratate, una în ianuarie, una în februarie şi alta în august.
 
Washington-ul a susţinut că satelitul făcea parte din programul balistic mai amplu, însă Teheranul a negat acest lucru, indicând că scopul programului este de a fi "utilizat în spaţiu în mod paşnic", scrie b1.ro
loading...

Lasă un comentariu