Ipotecarea a 500 de metri pătraţi, din cadrul Spitalului Republican, motiv de mândrie pentru Andrei Usatîi

Embed:

Ministrul în exerciţiu al Sănătăţii, Andrei Usatîi, a fost oficial pus sub învinuire. Procurorii îl acuză de depăşirea atribuţiilor de serviciu în dosarul intentat pentru ipotecarea unor spaţii din Spitalul Clinic Republican.

La rândul său, ministrul în exerciţiu al Sănătăţii, Andrei Usatîi, se declară în continuare nevinovat şi neagă că a fost anterior citat la Procuratura Anticorupţie.

"Este aceeaşi învinuire, calitate de bănuit. După natura mea, sunt om disciplinat, am respectat legea, am venit la timp şi nu am evitat să mă prezint, aşa cum a scris presa. Eu spun că sunt disciplinat şi sunt cinstit. Nu sunt vinovat, căci am făcut un lucru care aduce beneficii populaţiei Republicii Moldova şi cu asta mă mândresc", a declarat ministrul în exerciţiu al Sănătăţii, Andrei Usatîi, după audierile de la Procuratura Anticorupţie.

Procurorii nu exclud că vor solicita şi suspendarea din funcţie a lui Andrei Usatîi. În acelaşi timp, în viitorul apropiat vor fi puşi sub învinuire şi alţi funcţionari de la Sănătate, numele cărora figurează în dosarul penal intentat pentru ipotecarea unor spaţii din Spitalul Clinic Republican. Este vorba despre directorul interimar al Spitalului, şeful direcţiei juridice a Ministerului Sănătăţii, notarul care a autentificat contractul de ipotecă şi un angajat de la Cadastru.

Publika.md aminteşte că, astăzi, ministrul în exerciţiu al Sănătăţii, Andrei Usatîi, a fost citat la Procuratura Anticorupţie. Demnitarului urmau să i se aducă învinuiri oficiale de depăşirea atribuţiilor de serviciu. Andrei Usatîi a ajuns în vizorul procurorilor şi al CNA, după ce şi-a dat acordul pentru ipotecarea a 500 de metri pătraţi, din cadrul Spitalului Republican, decizie calificată drept ilegală. Ministrul respinge însă acuzaţiile.

Procurorii au declarat că şi anterior ministrul Usatîi a fost citat la Procuratura Anticorupţie, însă acesta nu a dat curs invitaţiei. Dacă nici astăzi Usatîi nu se prezenta în faţa procurorilor, el risca să fie adus cu forţa.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu