iOS 11 este disponibil pentru actualizare. S-a lansat fără una dintre funcţiile promise

În timp ce sistemul de operare Android nu a mai primit funcţii complet noi de vreo două generaţii, Apple continuă să adauge lucruri noi în iOS 11. Mulţi vor spune că sistemul de operare de la Apple încă mai are de lucrat pentru a ajunge din urmă software-ul de la Google, însă eforturile companiei par a fi orientate în alte direcţii.

Una dintre funcţiile promise pentru iOS 11 încă de la dezvăluirea sistemului de operare din vară, nu va fi însă inclusă în versiunea iniţială, care s-a lansat ieri, 20 septembrie.

Apple Pay Cash este noua funcţie din sistemul de mesagerie iMessage, care va permite utilizatorilor să îşi trimită bani prin intermediul "portofelului" virtual stocat pe telefon. Practic, orice utilizator de iOS va putea trimite unui alt utilizator de iOS bani, sistemul de plăţi ApplePay urmând a facilita tranzacţiile. Sistemul ar trebui să funcţioneze chiar şi prin intermediul asistentei virtuale Siri, însă fiecare plată este securizată cu TouchID sau FaceID (în funcţie de model), scrie go4it.ro.

Din păcate, această capabilitate nu va fi disponibilă începând de ieri. Apple susţine că aceasta va fi lansată mai târziu prin intermediul unei actualizări software, care va veni mai târziu. Banii ajung în portofelul utilizatorului, care poate apoi să facă alte plăţi prin Apple Pay folosind aceşti bani, sau îi poate transfera direct pe cardul de credit ataşat contului Apple.

Având în vedere că ApplePay nu funcţionează încă în Republica Moldova, utilizatorii autohtoni nu vor fi afectaţi de lipsa acestui serviciu. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu

EMISIUNI PUBLIKA »