Ion Sturza critică alegerea Procurorului și reforma Justiției, făcută de Guvernul Sandu

Pe pagina sa de Facebook, Ion Sturza critică alegerea Procurorului și reforma Justiției, făcută de Guvernul Sandu, care s-ar putea să nu fie tocmai constituțională. Totodată, fostul premier susține că schimbările trebuie mai întâi consultate și de primit avizul Comisiei de la Veneția asupra lor.

"Ura!!! Avem procurorul nostru!!!
Sau cum supraveghem loialitatea, nu și legalitatea

Visul politicianului homo sovieticus e sa controleze procuratura și, implicit, pe toți ceilalți – oponenții politici, mediul de afaceri, judecătorii, societatea civila, presa etc.
Cum? Controlând procesul de selectare și numire a procurorului general. O da, noi suntem cei mai corecți, transparenți și bine intenționați. Criteriile noastre sunt strict axate pe profesionalism și transparență. Vă cred! Dar dacă se strecoară o slăbiciune umană nu la voi, la alții?
În Republica Moldova procuratura se tot reformează de prin 1992. Odată cu aderarea la Consiliul Europei, în 1995, Moldova s-a obligat să-și modernizeze sistemul juridic. Și l-a tot modernizat... Inclusiv guvernul pe care l-am condus eu și care a elaborat un concept după modelul olandez, care prevedea ca procurorii să capete statut de magistrați și să fie conduși de Consiliul Procurorilor, organ independent. A venit Voronin - milițian de formație - și a zis „nu!”, înapoi la „edinonacialie”. Respectăm principiul ierarhiei – să fie conduși de procurorul general, pe care îl numesc eu, împăratul Voronin! Lucru care a fost demontat în 2016. Ce tam-tam triumfalist au făcut ONG-urile, politicienii, presa, diplomații străini!... Avem independență, avem Consiliu Superior al Procurorilor!
El alege procurorul, pe care formal îl numește președintele. Numai că a ieșit ca la... moldoveni. Am născut un nou monstruleț, bazat pe gașcă - Consiliul Superior al Procurorilor -, păstrând sistemul ierarhic cu cel mai general procuror în frunte. Toți vorbesc de independența procuraturii, dar nimeni nu ne spune un lucru simplu - în ce constă această independență. O să ziceți că în eliminarea intervenției politicului? Păi astăzi asta este!
În realitate trebuie să pledăm pentru INDEPENDENȚA PROCESUALĂ a procurorului de caz, și nu a instituției numite Procuratură. Puteți să-l alegeți voi pe procurorul general cum doriți, chiar și să-l numiți din oficiu, dar dați-i independență procurorului față de „șefi" pe teme procesuale.
Apropo de „marea și unica reformă" anunțată de doamna Sandu. În art. 121 al Constituției RM este expres stipulat că „Procurorul general este numit de Președinte la propunerea CSP”. S-ar putea ca „filtrele" să nu fie tocmai constituționale. Dar să nu fim naivi, „filtrele" de la
Ministerul Justiției sunt perfect plasate în... zona politicului!
Și mai e ceva important. Aceste schimbări trebuie mai întâi consultate și primit avizul Comisiei de la Veneția asupra lor.
E o obligație a noastră față de Consiliul Europei. Sau asta era valabil doar pentru foștii?
P.S. Văd tot mai des cum conducerea guvernului cheamă procuratura să se „lămurească". Astfel, involuntar se validează viziunea că procuratura este un instrument de presiune și nu doar un element al unui sistem echilibrat juridic. Apar și tot felul de aluzii la „listele de arestări". E grav!
P.P.S. Dacă e sa fim sinceri, putem schimba legea, oameni, dar, dacă rămânem cu aceeași mentalitate profund nedemocratică, voluntaristă, egoistă și arogantă, nimic nu se va schimba în esență!
Am mai avut frontiști, agrarieni, comsomoliști, comuniști, olgarhi-ciordisti.
Acum suntem într-o nouă eră, a ONG-iștilor. Nu e rău. Dar una e să „fluieri” din tribună și alta e să joci în teren. Mai știi, poate se va întâmpla ca la moldoveni... bine!", scrie Ion Sturza.

Lasă un comentariu