Invitații emisiunii Fabrika, despre viitorul preşedinte: Trebuie să fie onest și integru

Embed:

Un președinte al poporului, integru și onest, care să poată uni cetățenii. De un astfel de conducător are nevoie țara noastră. Mai mult ca atât, el trebuie să cunoască problemele oamenilor pentru a găsi soluţii de rezolvare a acestora.

Așa au descris viitorul președinte al ţării invitații emisiunii "Fabrika" de aseară.

Analiştii au menționat că viitorul şef de stat trebuie să fie un bun diplomat pentru a pune capăt divizărilor geopolitice din societatea noastră.

"Viitorul președinte ar trebui să învețe tot ceea ce este bun de la foștii patru președinți. Marea provocare a viitorului președinte este să poată să medieze conflictele sociale. Avem o divizare pe criteriul aderenței vis-a-vis de vectorul geopolitic. Trebuie să ai capacități de negociator înnăscute ca să poți să negociezi aceste tendințe", a spus doctorul în drept Alexandru Cauia.

Invitații emisiunii sunt de părerea că președintele ţării trebuie să fie persoana care va lupta cu cel mai mare viciu al societății, corupția, iar un exemplu trebuie să fie el însuși.

"Un președinte al Republicii Moldova, în primul și primul rând, trebuie să fie o persoană integră. Nu-i corupt, n-ai luat mită, n-ai dat, ți-ai făcut datoria profesionist. Acest președinte trebuie să vorbească limbi străine, trebuie să aibă un statut. La întâlnirile și discuțiile la nivel internațional să ne reprezinte", a spus directorul Clubului Politic al Femeilor "50/50", Ecaterina Mardarovici.

"Președintele, în plus, trebuie să dee dovadă și de anumite calități morale. El trebuie să fie onest cu sine și cu cetățenii. Președintele trebuie să asigure stabilitatea", susţine vicedirectorul Institutului de Cercetări Juridice, Victor Juc.

Totodată, experții mai spun că șeful statului trebuie să pună un accent deosebit şi pe sistemul educațional.

"Statul trebuie odată și odată să se întoarcă cu fața spre știință, să se întoarcă cu fața spre învățământ. Statul care asigură o bună funcționalitate a sistemului educațional crează premisă pentru a deveni un stat cu potențial ", a spus prorectorul USEM, Valeriu Cerba.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu