INVITAŢIE LA OPERĂ: Festivalul Internaţional "Maria Bieşu" a început aseară

Embed:
Împătimiții de artă şi cultură şi-au dat întâlnire aseară la Festivalul Internaţional "Maria Bieşu". Evenimentul a început cu celebra operă "Macbeth" scrisă de Giuseppe Verdi.

Munca şi dăruirea artiştilor a impresionat publicul.

"În fiecare an, iată deja 26 de ani fiecare festival. Am fost şi când era Maria Luchianovna, am ascultat-o, îmi plăcea foarte mult cum cântă."

"Este o tradiţie în familie să venim de fiecare dată la festivalul Maria Bieşu. Cred că am lipsit de vre-o două-trei ori din perioada de când există acest festival

Prezentă la eveniment, ministrul Culturii, Monica Babuc, a vorbit despre moştenirea extraordinară pe care a lăsat-o cea mai bună Cio-Cio-San din toate timpurile.

"Am moştenit nu doar arta Mariei Bieşu, primadonei scenei noastre lirice, am moştenit şi acest extraordinar eveniment, care dincolo de faptul că ne aduce foarte aproape de pierlele acestei arte extraordinare, avem posibilitatea să ne revedem cu marii artişti", a spus ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Monica Babuc.

Unul dintre partenerii festivalului este fundaţia "Edelweiss".

"Fundaţia lui Vlad Plahotniuc, Edelweiss susţine şi în acest an desfăşurarea Festivalului Internaţional "Maria Bieşu". Ajuns deja la cea de-a 26-a ediţie, acest festival a devenit deja o tradiţie, un simbol cultural al Republicii Moldova. Pentru noi este o plăcere să putem fi parte la un eveniment atât de important, să putem susţine şi încuraja artiştii ţării noastre", a spus directorul executiv al fundaţiei "Edelweiss", Lidia Cucoș.

Până în 16 septembrie, spectatorii vor putea vedea opt spectacole. Festivalul Internaţional de Operă şi Balet "Maria Bieşu" este organizat de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, sub egida premierului Pavel Filip.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu