"Investiţiile străine s-au prăbuşit în primul trimestru, cu peste 40 la sută"

Embed:

Criza economică se face tot mai simţită şi în Republica Moldova. Date ale Băncii Naţionale indică o prăbuşire a investiţiilor străine directe în economia naţională. În primul trimestru al acestui an, comparativ cu trimestrul precedent, declinul a fost de peste 40 de procente, iar faţă de trimestrul unu al anului trecut scăderea este de aproape 15 la sută. 

Potrivit statisticilor oficiale, în primele trei luni ale acestui an, Republica Moldova a atras investiţii străine directe de peste 70 de milioane de dolari, cu peste 50 de milioane mai puţin în comparaţie cu ultimele trei luni ale anului trecut. Faţă de primul trimestru din 2011, investiţiile s-au redus cu peste 15 milioane de dolari.

Anterior, şi Biroul Naţional de Statistică a anunţat, pentru primul trimestru al acestui an, o scădere cu aproape cinci la sută a investiţiilor în active pe termen lung. Plasamentele companiilor cu capital privat s-au micşorat cu aproape 20 la sută, iar ale întreprinderilor mixte, cu capital local şi străin, ş-au redus cu 15 procente.

Premierul Vlad Filat spune că scăderea investiţiilor este cauzată de criza economică ce a afectat şi Europa.

"Baza de calcul este deosebită comparativ cu anul trecut. Trebuie de evidenţiat că Republica Moldova nu este exclusă din contextul regional. La ora actuală, nu doar în plan regional, dar şi global se atestă o încetinire a procesului investiţional şi a creşterii economice. Trebuie să acţionăm adecvat situaţiei de criză, iar şirul de măsuri iniţiat în vederea rectificării bugetului, dar de modificări la politica bugetar-fiscală, sunt necesare", a menţionat prim-ministrul Vlad Filat.

Pe de altă parte, unii reprezentanţii ai opoziţiei spun că principala problemă este actului de guvernare ineficient.

"Autorităţile vor încerca să dea vina pe factorii externi. Da, factorii externi influenţează, însă în mare masură este lipsa de efecienţă în actul de guvernare. Atunci când nu vin investitorii, ei nu vin din câteva considerente. În primul rând, corupţia, care a crescut enorm în RM, iar, în consecinţă, mai mulţi bussinesmani, îşi închid afacerile şi pleacă din ţară", a precizat deputatul neafiliat Igor Dodon.

În lunile ianuarie-martie, economia Moldovei a înregistrat o creştere de numai 1 procent. Totodată, sectorul industrial a înregistrat un declin de 3,4 la sută, iar transportul de marfuri - cu aproape 29 la sută, comparativ cu primele trei luni din 2011. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu