Investigaţie în Marea Britanie: cinci persoane au murit după ce au mâncat sandviciuri contaminate

Autorităţile sanitare britanice au demarat o investigaţie urgentă după moartea a cinci pacienţi care au mâncat în spitale sandvişuri ori salate contaminate cu bacteria listeria, relatează sâmbătă agenţiile Xinhua şi Press Association.

Alţi cinci pacienţi, de asemenea diagnosticaţi cu listerioză, sunt în stare gravă. Primele informaţii menţionau trei decese în spitale din Manchester şi Liverpool, ulterior încă doi pacienţi decedând din cauza infecţiei cu această bacterie.

Ministrul sănătăţii, Matt Hancock, a declarat că a dispus Serviciului Naţional de Sănătate (National Health Service - NHS) să efectueze o analiză amănunţită a alimentelor servite în spitale, scrie agerpres.ro

Autorităţile sanitare examinează printre altele dacă precedentele cazuri de listerioză din ultimele două luni au vreo legătură cu actuala epidemie.

Au fost retrase sandvişurile şi salatele din loturile despre care există indicii că au provocat ultimele infecţii, iar furnizorul acestor alimente, The Good Food Chain, a anunţat că a încetat producţia lor în timp ce se desfăşoară investigaţia. Acest furnizor a fost la rândul său aprovizionat de fabricantul de produse din carne North Country Cooked Meats, care de asemenea a anunţat suspendarea producţiei, în urma unor teste pozitive privind prezenţa respectivei bacterii.

Deocamdată autorităţile britanice nu au înregistrat alte cazuri de infecţii în afara celor din spitale.

Lasă un comentariu