Inundaţiile şi alunecările de teren provocate de ploile musonice, soldate cu cel puţin 180 de morţi în Asia de Sud

Inundaţiile şi alunecările de teren cauzate de ploile musonice torenţiale s-au soldat cu moartea a cel puţin 180 de persoane în Asia de Sud, potrivit unui nou bilanţ dat publicităţii marţi de autorităţile ţărilor afectate, scrie agerpres.ro.

Sezonul musonic, care durează din iunie până în septembrie, este esenţial pentru irigarea culturilor şi alimentarea cu apă a acestui subcontinent care găzduieşte o cincime din populaţia lumii, însă anual, ploile aduc şi o procesiune de morţi şi de distrugeri.

Cel puţin cinci copii s-au înecat luni în Bangladesh, crescând la 34 numărul victimelor făcute de ploile recente în această ţară cu o populaţie de 160 de milioane de locuitori.

Alte zece persoane au murit în giganticele tabere de refugiaţi Rohingya din sud-estul Bangladeshului, unde intemperiile au distrus mii de corturi.

Inundaţiile din nordul ţării au afectat, de asemenea, sute de mii de oameni.

În Nepal, cel puţin 67 de persoane au murit în urma inundaţiilor, ale căror ape au început în prezent să scadă. În imaginile difuzate de mass-media se poate vedea cum salvatorii folosesc bărci gonflabile pentru a evacua familiile blocate în casele inundate.

Experţii în domeniul sănătăţii sunt îngrijoraţi însă de eventualele epidemii transmise prin apă şi au solicitat ajutor internaţional.

În India, musonul a provocat moartea 50 de persoane. Două state din nord şi nord-est, Bihar şi Assam, au fost cele mai afectate de precipitaţii.

Autorităţile Assam au emis o alertă roşie pentru inundaţii, soldate până în prezent cu 11 morţi şi 83.000 de persoane strămutate. În Bihar, 24 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar inundaţiile au afectat 2,5 milioane de locuitori.

Prăbuşirea unei clădiri duminică în statul montan Himachal Pradesh a costat 14 vieţi.

Mai departe spre nord, în Kashmirul pakistanez, autorităţile au raportat 23 de morţi şi 120 de case deteriorate în urma creşterii bruşte a nivelului apelor.

Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat luni că este pregătită să colaboreze cu autorităţile din ţările afectate în răspunsul la criza umanitară generată de sezonul musonic.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu