Inundaţii dezastruase în Indonezia. Numărul victimelor e în continuă CREŞTERE

Embed:
Bilanţul inundaţiilor din provincia indoneziană Papua se agravează. Potrivit celor mai recente date, în urma ploilor torenţiale au murit 77 de oameni, iar câteva zeci au fost răniţi.

"Numărul morţilor va continua să crească deoarece procesul de salvare şi evacuare a localnicilor este în desfăşurare. Există regiuni în care echipajele noastre nu au ajuns încă."

Inundaţiile severe au lăsat mii de oameni în stradă, după ce casele lor au fost distruse de puhoaie. Sinistraţii au fost cazaţi în adăposturi provizorii. Autorităţile au mobilizat echipe medicale pentru a acorda îngrijiri celor răniţi.

"Aici oferim ajutor medical doar mamelor şi copiilor. Au fost şi câteva femei însărcinate, dar le-am redirecţionat către un spital din apropiere. Tot acolo au fost trimise alte două persoane care aveau fracturi la picioare."

Inundaţiile sunt frecvente în timpul sezonului ploios din Indonezia, care durează din octombrie până în aprilie. În ianuarie, aproximativ 70 de oameni şi-au pierdut viaţa în urma precipitaţiilor şi alunecărilor de teren care au afectat sudul insulei Sulawesi.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu