INUMAN! Regimul de la Phenian pregătește PEDEPSE DURE pentru cei care sună peste hotare

Coreea de Nord caută să întărească izolarea locuitorilor săi de restul lumii și duce o campanie de represiune a persoanelor care încearcă să folosească telefonul mobil pentru a apela în străinătate, a afirmat miercuri Amnesty International (AI), potrivit AFP, potrivit Agerpres.ro.

Organizația pentru apărarea drepturilor omului a explicat într-un raport că regimul condus de Kim Jong-un aplică pedepse severe, inclusiv internarea în lagăre de deținuți politici, a celor care sunt prinși încercând să telefoneze rudelor care au fugit în străinătate.

"Pentru a menține un control sistematic și absolut, autoritățile din Coreea de Nord îi pedepsesc pe cei care utilizează telefoane mobile pentru a contacta rudele din străinătate", a afirmat Arnold Fang, specialist pe problemele Asiei de Est în cadrul AI.

În Coreea de Nord sunt peste trei milioane de abonați la rețeaua de telefonie mobilă internă, dar apelurile internaționale sunt complet blocate.

Unii locuitori recurg la "telefoane mobile chinezești", aparate și cartele SIM din import care permit să apeleze în străinătate prin intermediul rețelelor chineze din apropierea frontierei, a subliniat Amnesty International.

Aceste telefoane și cartele SIM sunt frecvent trimise ilegal în Coreea de Nord de rude care trăiesc în străinătate, ceea ce implică faptul că expeditorii dau pazei de frontieră mită de aproape 500 de dolari.

Potrivit ONG-ului, a telefona în străinătate nu este ilegal în Coreea de Nord, însă comerțul privat cu telefoane cumpărate din străinătate este interzis.

Orice persoană care este prinsă în timp ce telefonează în străinătate cu un "telefon chinezesc" riscă să fie trimisă într-o instituție de reeducare sau într-un lagăr de deținuți politici.

Persoane care au fugit în străinătate au povestit AI că Phenianul dispune de echipamente sofisticate de supraveghere, capabile să detecteze utilizarea ilegală a telefoanelor mobile.

"Pot stabili cu precizie coordonatelor telefoanelor mobile", a declarat Bak-Moon, un inginer nord-coreean care a fugit din țara sa.

Controlul absolut al comunicațiilor reprezintă o "armă esențială" pentru autoritățile comuniste, care încearcă să ascundă situația drepturilor omului în Coreea de Nord, a acuzat Arnold Fang.

"Coreenii sunt împiedicați nu doar să afle ce se petrece în lume, dar și să descrie absența aproape totală a drepturilor omului" care domină în țară, a adăugat el.

Phenianul este extrem de sensibil la orice critică în legătură cu situația drepturilor omului. Bilanțul său în acest domeniu a făcut în 2014 obiectul unui raport acuzator al ONU care denunța atrocități "fără egal în lumea contemporană".

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu