Între păcat de neiertat şi anomalie medicală. Cum îşi trăiesc viaţa cuplurile homosexuale în Moldova VIDEO

Embed:

Homosexualitatea există de când lumea. Dar în ţara noastră este adesea asociată cu un păcat de neiertat sau, în cel mai bun caz, anomalie medicală. De aceea, cuplurile homosexuale îşi ascund viaţa personală de ochii lumii, de frică să nu fie judecate şi umilite. Poate ar risca să rămână fără serviciu sau sa fie agresate. Aşa că îşi trăiesc durerile şi bucuriile de zi cu zi în grupuri mici, unde nu simt presiunea prejudecăţilor. Şi asteaptă ca mentalitatea celor din jur să se schimbe, prin acceptarea faptului simplu ca nu toti oamenii sunt la fel.

O expoziţie de secvenţe foto din lumea unor cupluri homosexuale este inedită în spaţiul unui muzeu, mai ales în ţara noastră. Aici am găsit două tinere privind fotografiile şi acesta a fost punctul de pornire al demersului nostru jurnalistic.

Dacă ar fi fost mai mulţi vizitatori heterosexuali, Eva le-ar fi explicat aşa: "Aceşti oamenii îşi amenajează locuinţele astfel încât să se simtă bine. Nu e nimic interzis sau îngrozitor. Nu stau lanţuri agăţate de pereţi, cruci cu persoane răstignite sau alte lucruri de acest gen. Când vii în vizită la aceşti oameni nu e nimic neobişnuit, care ar putea să-ţi indice vreo informaţie despre orientarea lor sexuală".

Pe de altă parte, sala mare şi goală a muzeului le oferă libertatea deplină a declaraţiilor cu voce tare.

În poze vedem doar cupluri de peste hotare, fiindcă în Moldova, homosexualii îşi trăiesc pe ascuns poveştile de dragoste şi de viaţă. Interlocutoarele noastre au depăşit bariera tăcerii şi au acceptat să-şi facă publică relaţia.

Povestea Evei şi a Victoriei a început acum doi ani, fără a fi deosebită de a oricărui alt cuplu.

Până când s-au întâlnit, vieţile lor au fost total diferite, fiindcă familiile lor au concepţii opuse. Nici nu a fost nevoie să caute un mod de a le spune părinţilor că nu se simte fată, fiindcă ei şi-au dat seama singuri.

"Familia mea este foarte liberală, deschisă spre lucruri noi. Nu mi s-au impus niciodată bariere. Am avut acces la tot ce mi-am dorit. Nu a fost vreun moment special în care să vin la mama să-i mărturisesc că sunt lesbiană. Mi-ar fi spus ceva de genul: Ei şi care e problema?", povesteşte Eva.

Victoria, însă, a avut de depăşit bariere de mentalitate. "Am înţeles că-mi plac fetele, m-am îndrăgostit de o colegă de clasă. Nu mi-am pus întrebarea de ce nu-mi plac băieţii. Eu locuiam în Râbniţa, acolo e mai bine să ţii asta în secret. Dacă eşti lesbiană, acolo e mai bine să taci, pentru că este un oraş criminal", îşi aminteşte aceasta.

Când au înţeles că vor să fie împreună, şi-au părăsit locurile natale şi au venit în Chişinău, în speranţa că-şi vor putea trăi în linişte iubirea. Numai că realitatea a fost alta.

"Atunci când eşti refuzat doar pentru că eşti diferit, doare. Iniţial lumea te acceptă pentru că eşti om bun, ei comunică cu tine, se leagă prietenii, dar când depistează că nu suntem două surori, dar iubite, ajung să sfinţească apartamentul după ce plecăm de acolo. Au fost cazuri când ne dădeau la dispoziţie 24 de ore să părăsim apartamentul. Şi nu e deloc uşor când ai atâtea lucruri, ca orice femeie", menţionează Eva.

Acum, lucrurile s-au schimbat. Au închiriat un apartament unde se simt bine, mai ales că proprietarul nu e deranjat de faptul că ele formează un cuplu. Ne-au invitat în vizită, bucuroase de oaspeţi.

Fetele au doi cobai pe care îi răsfaţă din plin. Pentru ei, Vica şi Eva se trezesc în zori şi le culeg zilnic codiţe proaspete de păpădii, convinse că ei apreciază asta.

În rest, viaţa lor nu are nimic special. În glumă, spun că au un avantaj faţă de un cuplu de băieţi, fiindcă totuşi sunt două gospodine în casă. Însă, dincolo de rutina obişnuită, au şi un vis. Deocamdată, unul proiectat într-un viitor incert.

"Îi spun mereu Victoriei că vreau un băieţel blond, cu ochi albaştri. Copilul presupune reponsabilitate. Are nevoie de condiţii mai bune de trai", spune Eva.

Ca să ajungi să visezi aşa, trebuie întâi să ai puterea să nu te învingă prejudecăţile şi vorbele grele, să ignori mesajele care te pot răni.

"E o parte din mine, pe care nu o pot ascunde precum nu aş putea ascunde nici faptul că am ochi albaştri sau păr şaten. Pot să mi-l vopsesc, să ascund anumite lucruri, dar în esenţă voi fi mereu aceeaşi. Eu nu am complexe, mai ales când e vorba de dragostea pe care o simt pentru iubita mea. Fiecare om are dreptul la o opinie. Deocamdată nu sunt afectată de opiniile celor din jur", menţionează Eva.

Dar puţini sunt cei care găsesc asemenea putere. Cei mai mulţi trăiesc zi de zi cu frica umilitoare că ar putea să se afle că sunt homosexuali. Şi asta îţi torturează mintea şi îţi chinuie sufletul.

Radicalismul puritanilor care se proclamă apărătorii valorilor tradiţionale pleacă de la glume de prost gust şi poate provoca drame personale greu de evaluat şi depăşit.

"Cea mai mare discrimare este cea care se numeşte hărţuire şi hărţuirea vine din familie, hărţuirea vine de la colegii de clasă, de la profesori, de la colegii de grup, de la colegii de la serviciu, de la şefi. Hărţuirea cred că este cea mai dureroasă formă a discriminării, pentru că este continuă", spune reprezentanta "Gender Doc-M" Angela Frolov.

Există o singură organizaţie care înţelege şi susţine drepturile homosexualilor din Moldova la o viaţă normală, în văzul lumii. Alte organizaţii apără drepturile şi libertăţile omului, însă doar ale heterosexualilor.

"În primul rând este o lovitură în instituţia familiei. Totuşi, această atitudine socială ei singuri şi-o crează. Hai să fim sinceri, cine se interesează. Constituţia ţării noastre protejează viaţa intimă, viaţa intimă este ceva în patul omului, depre care nu trebuie să ştie toată lumea, nu se scoate în toată lumea. Ei singuri produc sau generează o astfel de atitudine, prin impunerea agresivă", explică preşedintele ONG Pro-familia, Vasile Filat.

De fapt, opiniile se inflamează doar o dată pe an, când homosexualii vor să marcheze public faptul că există, că sunt oameni şi că nu pot fi daţi afară din viaţa socială. Dar sunt condamnaţi irevocabil.

"Un homosexual nu este sex, homosexualii fac sex la fel de des ca şi un cuplu heterosexual, nici mai mult, nici mai puţin. Noi când ieşim în stradă, nu cerem permisiunea cuiva să facem sex, noi cerem drepturi egale, pentru că permisiunea să facem sex noi o avem, ţine de viaţa noastră intimă", a declarat Angela Frolov.

Da, asta e tot ce vor de la ceilalţi - toleranţă şi înţelegere. Pentru felul în care-şi tăiesc ei viaţa nu e nevoie să se implice societatea, fiindcă pentru fericire sunt îndeajuns doi oameni. Indiferent de sexul lor.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu