Intoxicație în masă la o tabără din Odesa: Niciun cetățean al țării noastre nu s-a otrăvit

Embed:

Cu referire la materialele jurnalistice apărute în presa locală și cea ucraineană, în data de 12 iulie 2019, privind intoxicarea copiilor aflați la Baza de odihnă și de întremare a sănătății „Medic-2” din orașul Sergheevca, regiunea Odesa, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova informează că nu este responsabilă de activitatea acestei entități.

Deși Baza aparține instituției, din anul 2008 aceasta a fost dată în locațiune și este gestionată de către autoritățile locale din Ucraina.

Potrivit Centrului de Laborator Regional Odesa, persoanele afectate provin din regiunile ucrainene Kiev, Cernigov și Harkov. Ulterior, Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică din Republica Moldova a confirmat faptul că printre acestea nu se enumeră niciun cetățean al țării noastre.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu