32 de copii de la o tabără fără autorizaţie din Taraclia, internaţi de URGENŢĂ la spital. Au fost infectaţi cu rotavirus

Embed:

Numărul copiilor din Taraclia, internaţi la spital după ce s-au îmbolnăvit la o tabără de odihnă, a ajuns la 32. De dimineaţă, alţi opt elevi s-au simţit rău şi au avut nevoie de îngrijiri medicale. Ei au vârste cuprinse între 7 şi 15 ani şi au acuzat febră, vomă şi diaree.

Deşi iniţial medicii spuneau că elevii s-au intoxicat, azi epidemiologii au anunţat că minorii ar fi infectaţi cu rotavirus, deoarece majoritatea au avut dureri de gât. Între timp, tabăra de odihnă, care era gestionată de Primăria din Taraclia, a fost închisă, iar ceilalţi copii au mers acasă.

Specialiştii Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor au prelevat probe din produsele pe care le-au consumat copiii. Rezultatele vor fi făcute publice în câteva zile. 

Astăzi la orele amiezii, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a confirmat oficial înregistrarea cazurilor de îmbolnăvire în grup la tabără pentru copii din Taraclia. 

Potrivit investigaţiilor efectuate de către specialiștii ANSA, s-a constatat că, tabăra de odihnă activează din data de 20 iunie, fără autorizaţie sanitară de funcţionare, condiţionată de faptul că apa nu corespunde indicatorilor microbiologici și nu sunt asigurate condiţii corespunzătoare pentru igienă.

De asemenea, nu toţi angajaţii, inclusiv cei ai blocului alimentar, au susținut examenul medical profilactic.

Supravegherea epidemiologică a focarului în cauză continuă.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu