Intoxicaţie în masă în sudul ţării. 25 de persoane, printre care şi un copil de 9 ani, s-au otrăvit la o petrecere

Embed:

25 de persoane printre care şi un copil de 9 ani s-au intoxicat, după ce au fost sâmbătă la o cumetrie în satul Avdarma, raionul Comrat. Victimele au fost internate la spital, iar medicii spun că starea pacienţilor este gravă, dar stabilă.

"Iniţial, nu am simţit nimic, apoi duminică seara am început să mă simt rău. Nu înţelegeam ce se întâmplă, ne gândeam că este gripă, dar era şi vomă", a spus o femeie.

A doua zi după petrecere, 19 persoane au mers la spital cu dureri de burtă, febră și diaree, iar luni încă şase au fost internate cu simptome asemănătoare. Printre victime se află şi femeia care a organizat cumetria. Aceasta a refuza să discute cu noi.

Persoanele care au avut de suferit spun că localul este unul cu renume, iar bucatele erau gustoase şi nu au observat nimic suspect la ele.

"Totul era bun şi atmosfera, şi deservirea. Permanent schimbau farfuriile, paharele. Nu am simţit nimic, în acea seară, nimeni nu a simţit nimic", a zis o altă femeie.

"Au venit 19 bolnavi cu simptome de intoxicaţie, cu febră înaltă, diaree. Ulterior, noi i-am internat. Starea a trei pacienţi era gravă. Astăzi, starea lor este stabilă."

Cazul a ajuns şi la urechile inspectorilor de la Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor, dar şi a poliţiştilor.

Am încercat să vorbim şi cu administraţia restaurantului, dar paznicul a spus că nu este nimeni la serviciu, deşi pe teritoriul localului am observat mai mulţi angajaţi.

Tot sâmbătă, la Spitalul Raional Cahul au ajuns 14 oameni care au participat la un grătar. Trei dintre aceștia au fost internați, inclusiv un copil de doi ani.

"De asemenea, mama copilului și fratele acestuia, de zece ani, au necesitat internare în secția de boli infecțioase. Starea lor la moment este satisfăcătoare. Conform datelor prealabile, se presupune că ar fi primit intoxicație alimentară în urma consumului de caș proaspăt de oi", a declarat Elena Tatu, vicedirectorul Spitalului Raional Cahul.

În Capitală, 140 de oameni s-au adresat medicilor cu simptome de intoxicații în ultimele patru zile, iar 40 dintre ei au fost internați.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu