Interpreta Lidia Isac va reprezenta Moldova la Festivalul Cerbul de Aur

Embed:

Interpreta Lidia Isac va reprezenta Moldova la Festivalul Cerbul de Aur din acest an. În total la concurs s-au înscris 110 participanţi, însă juriul a selectat doar 18 candidaţi din 15 ţări.

Lidia Isac este laureată a mai multor trofee naţionale şi internaţionale la diferite concursurii muzicale. De asemena, interpreta a reprezentat Moldova la ediţia Eurovision 2016, care a avut loc în Suedia.

Artista a interpretat piesa "Falling stars", dar nu a acumulat numărul necesar de voturi pentru a trece în etapa finală.

Festivalul "Cerbul de Aur" va avea loc în perioada 29 august - 2 septembrie, în Piaţa Sfatului din oraşul Braşov. În acest an, evenimentul împlineşte 50 de ani de la prima ediţie.

A debutat în 1968 şi a avut 17 ediţii, cea mai recentă dintre acestea fiind organizată în 2009. De-a lungul timpului, pe scena festivalului au urcat concurenţi care au ajuns celebri: în 1969, din partea Spaniei a cântat Julio Iglesias.

În 1997, Statele Unite erau reprezentate de Christina Aguillera.

În acest an, pe lângă Marele Trofeu, în valoare de 25 de mii de euro, concurenţii pot câştiga alte opt premii a căror valoare totală ajunge la 65 de mii de euro. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu