Internaţionalul moldovean Petru Racu a părăsit clubul Sheriff Tiraspol. Care este motivul

Internaţionalul moldovean Petru Racu a părăsit clubul Sheriff Tiraspol. Contractul fotbalistului în vârstă de 31 de ani a expirat, iar cele două părţi nu au găsit un numitor comun în vederea unui nou acord. Fundaşul echipei naționale a ajuns la "viespi" acum un an şi jumătate, venind de la Milsami Orhei.

De atunci el a cucerit cu ”viespile” două titluri de campion naţional şi a jucat în grupele Ligii Europei.

 "Am fost accidentat o perioadă oarecare. Cu antrenorii şi conducerea m-am înţeles bine. Sunt la o vârstă, când nu trebuie să mă gândesc la aventuri. Cred că asta e cea mai bună decizie. Nu vreau să intru în detalii", a spus fotbalistul Petru Racu.

Jucătorul îşi doreşte să-şi găsească noul angajament, dar, contrar celor susținute, unul peste hotare.

"După 6 ani petrecuţi în Europa, aproape 5 ani am jucat aici, în Moldova. Undeva pot să-mi permit să mă gândesc la sfârşit de carieră, nu mi-a rămas aşa de mult, să încerc o variantă peste hotare", a spus fotbalistul Petru Racu.

Racu a mărturisit îşi va petrece vacanţa de iarnă în Republica Dominicană, o ţara exotică pe care a vizitat-o în premieră încă în anul 2010.

"Când faci pasul de la temperaturi scăzute la +30, asta e primul plus. Acolo sunt locuri exotice, apa curată, mare frumoasă. Asta mă tentează", a spus fotbalistul Petru Racu.

Petru Racu este discipolul clubului Zimbru Chişinău. De-a lungul carierei, el a fost legitimat la clubul suedez IFK Norrköping, a jucat pentru gruparea finlandeză MyPa-47 Kouvola, apoi și în Danemarca, la Vendsyssel Hjorring.

La revenirea în Republica Moldova, fundaşul a mai jucat la Veris Chişinău şi Milsami Orhei.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu