INTERESANT! Mina unui pix albastru este mai complexă decât ai crede

Fiecare dintre noi are cel puțin un pix albastru pe birou sau într-un sertar, dar nu de multe ori ne gândim ce ingrediente conține mina acestuia, scrie playtech.ro.

Pixurile albastre au fost patentate încă de la sfârșitul anilor 1800, dar a durat mai bine de 50 de ani până ca o cerneală de calitate să fie creată. Pilot, Bic și alte companii păzesc bine secretele din spatele cernelei pe care o folosesc, dar există câteva ingrediente ce sunt adăugate pe parcurs pentru a crea o cerneală bună, iar mai jos puteți citi despre ele.

Fenoxietanol / alcool benzilic

Coloranții sub formă solidă sau pudră nu au textura potrivită pentru a scrie pe o pagină. Pixurile clasice, cu bilă, se bazează pe compuși organici pentru ca cerneala să ”curgă” pe pagină. Alcoolul benzilic este parfumul generat de fructele coapte, iar fenoxietanolul este un ingredient universal, folosit pentru medicamente antiseptice, insecticide sau sedative pentru pești. Coloranții sunt amestecați cu acești compuși, creând o vopsea ce curge lin în jurul bilei din vârful pixului, iar apoi pe foaie.

Alchil de alcanolamidă

După ce am trecut de primul pas, avem nevoie și de un ingredient care să ajute cerneala să penetreze hârtia. Pentru ca o astfel de cerneală să fie transpusă pe hârtie, are nevoie de tensiunea superficială ideală. Producătorii de pixuri folosesc alchil de alcanolamidă pentru a reduce tensiunea superficială a soluției, reușind astfel să creeze o cerneală ce este absorbită de hârtie înainte să se usuce.

Acid oleic

Cu toții am la un moment dat peste un pix albastru care nu mai scria, chiar dacă era plin cu cerneală. Pentru ca un pix să nu pățească asta, în amestecul de cerneală se adaugă acid oleic. Acesta este un acid gras, folosit pentru a lubrifia bila din capătul pixului. Astfel, aceasta este întotdeauna ușor de mișcat, chiar dacă nu ai mai folosit pixul de ceva vreme.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu