ÎNTÂMPLARE ŞOCANTĂ: O femeie s-a trezit din morți, la morgă. Ajunsă la spital, a murit din nou

Angajații de la o morgă din Rusia au rămas șocați atunci când o femeie "s-a întors din morți". Deși a fost dusă imediat la spital, tragedia a luat locul miracolului și femeia a murit din nou.

În vârstă de 62 de ani, femeia petrecea alături cu familia într-un sătuleț din regiunea estică Amur. Atunci și-a dat duhul – pentru prima oară

Potrivit skynews.ro, un polițist ajuns la fața locului a declarat-o pe femeie moartă, același lucru fiind confirmat și de medicii legiști. În mod miraculos, însă, rusoiaca era încă în viață.

O angajată de la morgă aranja eticheta cu numărul agățată de piciorul "cadavrului" când acesta a început să se miște. A sunat rapid la ambulanță, iar medicii s-au chinuit timp de 40 de minute să o resusciteze pe femeia care fusese expusă la "frig extrem".

Femeia a ajuns apoi la Spitalul Belogorsk, la terapie intensivă, însă a murit câteva ore mai târziu, din cauza hipotermiei.

Poliția a început o anchetă pentru a lămuri circumstanțele exacte din jurul bizarului caz.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu