Întâlniți de rude, prieteni și zeci de fani. Membrii trupei Doredos, cei care ne-au reprezentat țara la Eurovision, au revenit acasă

Embed:
Membrii trupei "Doredos", cei care ne-au reprezentat țara la Eurovision, au revenit aseară acasă. Ei au fost întâlniți la Aeroport de rude, prieteni și zeci de fani. Artiștii au cântat în fața tuturor și au spus că au depus tot sufletul pentru a ajunge în marea finală a concursului.

"A fost o luptă grea. Am făcut tot ce ne-a stat în puteri: am depus tot sufletul, talentul și efortul pentru prestația din semifinală. Iar în finală ne-am depăşit", a menţionat Marina Djundiet, membra trupei Doredos.

"Noi ne-am pus în primul rând scopul să trecem în finală, noi am trecut în finală. Apoi ne-am pus scopul să intrăm măcar în top 10, uite noi suntem numărul 10 să prezentăm țara la cel mai înalt nivel", a precizat Evgheni Andrianov, membrul trupei Doredos. 

Prietenii și fanii spun că au rămas mulţumiţi de prestația artiştilor, în special de show-ul pe care l-au avut în scenă:

"În calitate de muzician am apreciat fiecare moment. Este foarte greu să memorezi atâtea combinații și în același timp să cânți în trei foarte curat. Într-adevăr a fost o prestație spectaculoasă".

"Mi-a plăcut foarte mult cum au lucrat băieții. Sunt foarte bravo".

"Ca orice moldovean, consider că au meritat un loc mai bun, dar oricum... sunt bravo că s-au clasat pe locul 10".

Piesa "My lucky day" cântată sâmbătă în finala Eurovision 2018 de la Lisabona, Portugalia, a fost compusă de interpretul rus Filip Kirkorov și a obținut 209 puncte în urma votului.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu