Întâlnire importantă la Washington! Serghei Lavrov, aşteptat la Casa Albă, pentru o întrevedere cu Donald Trump

Embed:

Întâlnire importantă la Washington. Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, este aşteptat astăzi la Casa Albă, pentru o întrevedere cu preşedintele SUA, Donald Trump. Cei doi oficiali vor discuta despre războiul din Siria, dar şi despre alte probleme de actualitate de pe arena mondială.

Mai întâi, însă, șeful diplomaţiei de la Moscova s-a întâlnit cu secretarul de stat american, Rex Tillerson. În fața jurnaliștilor, Lavrov a glumit pe seama demiterii șefului FBI, James Comey. 

Șeful FBI, James Comey, a fost demis la cererea președintelui american, Donald Trump. Potrivit purtătorului de cuvânt de la Casa Albă, Donald Trump a urmat recomandările ministrului de Justiţie.

Președintele american l-a informat pe Comey despre decizia luată printr-o scrisoare, în care a precizat că FBI-ul are nevoie de o nouă conducere care să restabilească încrederea oamenilor.

Săptămâna trecută, James Comey a spus că Federația Rusă reprezintă cel mai mare pericol din lume.

Declarația a fost făcută în timpul unei audieri a Comisiei juridice din cadrul Senatului american.

Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a plecat ieri în Statele Unite, pentru a participa la forumul interguvernamental al ţărilor din apropierea regiunii polare, Consiliul Arctic.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu