ÎNTÂLNIRE DE SUFLET. Reprezentanţii PDM au avut o întrevedere cu pensionarii din Orhei

Embed:
Implicarea vârstnicilor în viaţa politică şi socială este importantă pentru Partidul Democrat din Moldova. De aceea, reprezentanţii formaţiuni se întâlnesc frecvent cu persoane în etate. Duminică, peste o sută de pensionari au avut ocazia să discute cu mai mulţi demnitari. Aceştia le-au vorbit despre realizările, dar şi proiectele propuse de PDM menite să le îmbunătăţească viaţa. La eveniment a participat şi preşedintele raionului Orhei, Tudor Golub, care a vorbit despre proiectele realizate în raion.

"Au fost dotate şi reabilitate şapte instituţii de medicină din raionul Orhei, în special investiţii majore în spitalul raional. investiţii în oficiile medicilor de familie din sate. Acordăm atenţie persoanelor în etate, celor care au avut de suferit în urma diferitor boli", a declar Tudor Golub, preşedintele raionului Orhei.

Invitatul special al evenimentului a fost vicepreşedintele PDM şi deputat în Parlament, Valentina Stratan. Oficialul a menţionat că guvernul nu uită de vârstnici şi că va continua să implementeze proiecte şi să creeze reforme pentru aceştia.

"La nivel de guvern a fost aprobată strategia privind îmbătrânirea activă, pentru o perioadă din 2018 - 2024 şi ministerul va elabora politici, politici de încadrare în câmpul muncii, de păstrarea lor în câmpul muncii, aici este vorba de legislaţia muncii", a declarat Valentina Stratan, deputat PDM.

Şedinţa a avut loc în cadrul proiectului "Mai aproape de oameni", lansat în luna februarie de Organizaţia Persoanelor în Etate "Tezaurul Națiunii".

"Acest proiect este informativ. noi vrem să informăm lumea despre realizările pe bine zis, chiar făcute, fiindcă marea dezinformare care persistă derutează oamenii. Ei nu ştiu pe cine să creadă, cui să creadă, dar ei trebuie să creadă în ceea ce aud din primele surse", a spus Nina Ţurcan, preşedintele Organizaţiei Persoanelor in Etate ”Tezaurul Națiunii”.

Evenimentul s-a terminat cu un concert susţinut de ansamblul popular din raionul Orhei, format din pensionari.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu