"Instituţiile statului nu iau în serios Comisia parlamentară care elucidează omorul lui Sorin Paciu"

Embed:

Unele instituţii ale statului nu iau în serios Comisia parlamentară de anchetă în cazul omorului lui Sorin Paciu, la vânătoarea din Pădurea Domnească, spune preşedintele Comisiei, Anatolie Zagorodnîi. Deputatul menţionează că structurile de stat au oferit Comisiei răspunsuri succinte şi superficiale.

"Unele instituţii au avut o abordare neserioasă faţă de comisie. Au dat răspunsuri succinte, înguste şi fără clarităţi. Este un semnal că aceste instituţii nu au luat o poziţie profesionistă faţă de comisia de anchetă", a declarat preşedintele Comisiei.

În acest context, Anatolie Zagorodnîi a precizat că va solicita în mod repetat răspunsuri de la aceste instituţii.

Deputatul a mai declarat că, mâine, membrii Comisiei se vor deplasa în Pădurea Domnească, pentru a-i ancheta pe angajaţii rezervaţiei, care au organizat şi au participat la vânătoarea din 23 decembrie. De asemenea, vor fi audiaţi angajaţi ai Moldsilva, care au participat la incident.

Totodată, vor fi supuşi anchetei medici de la Spitalul din Făleşti, procuratorii din acelaşi raion, care au anchetat cazul, dar şi foşti angajaţi ai MAI, concediaţi în urma incidentului.

Publika.md reaminteşte că în urma incidentului din 23 decembrie, din Pădurea Domnească, tânărul Sorin Paciu a decedat. În scurt timp, procuratura din Făleşti a anunţat că singurul suspect în cazul decesului lui Sorin Paciu este vicepreşedintele Curţii de Apel Chişinău, Gheorghe Creţu, care, ulterior, şi-a prezentat demisia.

Ulterior, a fost constituită Comisia parlamentară de anchetă pentru elucidarea administrării de către organele abilitate a incidentului din 23 decembrie 2012, din Pădurea Domnească.

 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu