Instituții de învățământ de peste hotare și-au prezentat ofertele în cadrul unui târg la Chișinău

Embed:

Peste 20 de instituții de învățământ de peste hotare și-au prezentat ofertele de studii în cadrul unui târg organizat în capitală. Cele mai multe au fost în domeniul ştiinţelor reale. Iar tinerii care își doresc să învețe în străinătate au avut ocazia să afle chiar de la reprezentanții școlilor, colegiilor și universităților care sunt condițiile de admitere.

Unele instituţii de învăţământ au venit cu oferte de studii pentru specialitățile solicitate pe piața muncii din țara lor.

"Dacă tinerii aleg ingineria, şansele sunt mari pentru că în Estonia e criză de ingineri, mai ales dacă vorbim de programatori. Salariul este de cel puțin două mii de euro", a spus reprezentantul de la Universitatea Tehnologică din Talin, Olga Reili. 

Nu toate instituțiile de învățământ oferă, însă, studii gratuite.

"Ca să sa faci studii trebuie să achiţi 17 - 28 de mii de dolari anual", precizează reprezentata universităţilor din Marea Britanie și SUA, Irina Șerbacova.

Deși își doresc să învețe în străinătate, unii tineri cred că sumele pentru un contract de studii sunt prea mari.

Alții spun, însă, că vor depune toate eforturile pentru a fi admişi:

"O problemă ar putea fi preţurile, dacă luăm acum un credit ar fi imposibil să-l restituim la timp."

"Aș vrea să învăț peste hotare cu IT, inginerie pentru că în Moldova nu cred că este prea dezvoltată și aș vrea să am diplomă, să studiez și să lucrez peste hotare."

" - Dacă ar fi acolo nişte oportunităţi care sunt mai atractive pentru mine am să rămân acolo. - Ca de exemplu salariu? -De exemplu salariu, da."

Târgul se desfăşoară la Palatul Republicii din capitală.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu